Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cruzime fără margini la Cluj! Câine găsit mort pe marginea drumului. Era legat de picioare

Sponsorizat
Sponsorizat

Scene îngrozitoare într-un sat din județul Cluj. Un localnic a descoperit cadavrul unui câine torturat.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, în urma unui apel la 112, în legătură cu uciderea unui animal, cu intenție și fără drept în satul Mănășturel.

Un localnic a găsit pe marginea unui drum cadavrul unui câine, legat de picioare cu o sfoară de rafie. Ulterior, a fost sesizată Protecția Animalelor, iar la față locului au ajuns polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, dar și reprezentanți de la Direcția Sanitar Veterinară.

Cadavrul câinelui aflat în putrefacție a fost luat și dus la USAMV, unde urmează să-i fie efectuată necropsia pentru a afla cauza morții, potrivit Dejeanul.

Animalul nu avea CIP sau zgardă, astfel se fac cercetări pentru a identifica proprietarul.

În cazul în care rezultatele necropsiei va indica faptul că animalul a avut parte de o moarte violentă, persoana vinovată riscă până la șapte ani de închisoare.

Reamintim faptul că persoanele care omoară sau torturează un animal riscă închisoare de la 2 la 7 ani, iar nerespectarea obligației stăpânilor de a oferi animalelor un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.000 și 12.000 lei.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago