Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cum s-a prezentat Târgul Produs de Cluj, la București: „O veritabilă demonstrație de bun gust și gust bun”

Sponsorizat
Sponsorizat

A treia descălecare a micilor întreprinzători clujeni, susținuți de Consiliul Județean Cluj, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost o nouă demonstrație a faptului că gustul din Ardeal este unic și etern apreciat
Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, cei 30 de expozanți prezenți la Târgul de Florii, la București, organizat de Asociația Produs de Cluj au fost, din nou, la înălțime din punct de vedere al calității.

„Să duci la București oameni și produse nu e chiar la îndemână. Și totuși noi am reușit, iarăși, nu doar să deplasăm în capitală 30 de producători și artizani de top, ci și să organizăm cel mai fain Târg de Florii din orașul lui Bucur. Partenerii noștri prezenți în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, între 14 și 17 aprilie, au reușit să convingă gazdele de seriozitatea celor care derulează proiectul Produs de Cluj, de faptul că aici sunt prezenți și promovați doar producători direcți.

Pe de altă parte, publicul vizitator a avut prilejul de a se reîntâlni cu gustul Ardealului, fie ele preparate alimentare ori articole de artizanat. A fost o bucurie și o onoare să expunem în această locație, pentru că  asemenea evenimente derulate de noi, prin intermediul Asociației Produs de Cluj, ne oferă reale motive de mândrie”, a transmis liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

La Târgul Produs de Cluj de Florii, organizat în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au fost prezenți mici întreprinzători care au expus preparate alimentare din lapte și carne, uleiuri presate la rece, miere de albine și produse apicole, pâine, ciocolată și prăjituri de casă, siropuri naturale și turtă dulce.

Alături de ei, artizani cu har au prezentat costume populare autentice din zona Ardealului, păpuși îmbrăcate în port tradițional, cojoace și obiecte de marochinărie, articole realizate din lavandă, produse de îngrijire corporală și cosmetice bio, precum și podoabe lucrate de mână.

Acestora li s-au adăugat invitați speciali, respectiv artizani specializați în încondeierea ouălor, care au susținut zilnic ateliere de profil destinate copiilor.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Clujul intră sub lupa e-SIGUR: 13 camere cu radar vor fi montate pe DN1

Potrivit informațiilor publicate de CNAIR pe site-ul oficial cnadnr.ro Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere…

19 hours ago

Mașină cuprinsă de flăcări pe Tăietura Turcului. Nu se cunosc încă detalii

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, pe Tăietura Turcului.…

1 day ago

🎄 Trenulețul lui Moș Crăciun pornește prin Cluj-Napoca. Plimbări festive gratuite pentru copiii sub 3 ani

Happy Express – Trenulețul lui Moș Crăciun a început, din 8 decembrie 2025, cursele prin…

3 days ago

Ministerul Sănătății, în vizită la Cluj: Chirurgia robotică deschide o nouă etapă la Spitalul Municipal

Sistemul medical clujean face un pas important spre viitor. Spitalul Municipal Cluj a intrat oficial…

3 days ago

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury…

4 days ago

Caz de lepră confirmat la Cluj. Ministerul Sănătății: risc scăzut pentru populație

Ministerul Sănătății a anunțat pe pagina oficială de Facebook Ministerul Sănătăţii – România confirmarea unui…

4 days ago