Connect with us

Eveniment

Curtea de Apel Cluj dă vina pe procuror în cazul violatorului din Cășeiu lăsat liber timp de 24 de ore

Stefania Heinz

Published

on

Curtea de Apel Cluj dă vina pe procuror în cazul violatorului din Cășeiu lăsat liber timp de 24 de ore

Curtea de Apel Cluj a transmis, în urma verificărilor, că procurorul care se ocupa de cazul violatorului din comuna Cășeiu nu a sesizat la timp judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare, astfel că mandatul de reținere a expirat, iar suspectul a putut să fugă.
Curtea de Apel Cluj ia apărarea magistratului din Dej care a judecat cererea de arest preventiv a bărbatului din Călediu suspectat că ar fi violat o minoră. Procurorul de caz ar fi sesizat prea târziu judecătorul de drepturi și libertăți, cu doar 54 de minute înainte de expirarea duratei de 24 de ore pe care fusese reținut inculpatul. Potrivit legii, sesizarea ar fi trebuit făcută cu minim 6 ore înainte.

„Dispozițiile art. 209 alin. (16) Cod Procedură Penală instituie obligaţia sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia. Datele (…) care rezultă din evidenţa informatizată a instanţei arată faptul că sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi a avut loc cu numai 54 minute mai devreme de expirarea măsurii reţinerii”, a informat judecătorul Carmen Pop, purtător de cuvânt al Curții de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj susține că cererea pentru arestarea bărbatului acuzat a fost depusă la serviciul de registratură al Judecătoriei Dej în data de 02.02.2023, la ora 12:39, iar la ora 12:43 cererea a fost repartizată judecătorului de drepturi și libertăți Mărginean-Cătinean Candidia Laura.

„În cauză inculpatul se afla sub imperiul măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore, luată de organul de cercetare penală al Poliţiei Municipiului Dej la ora 13:15 în data de 01.02.2023 și care expira în data de 02.02.2023 la ora 13:15.

Soluţionarea propunerii de arestare preventivă în şedinţa camerei de consiliu s-a făcut în prezenţa inculpatului, audiat în intervalul orar 13:00 – 13:07, deci în interiorul duratei reţinerii, după care judecătorul de drepturi și libertăţi s-a retras pentru deliberare, pronunţarea hotărârii având loc la ora 16:00.

Între timp inculpatul a fost liber să plece având în vedere că la ora 13:15 a expirat măsura reţinerii, iar legea nu prevede ca activitatea de deliberare şi de pronunţare a hotărârii, deci soluţionarea propriu-zisă a propunerii, să aibă loc în interiorul celor 24 de ore ale reţinerii decizia (în acest sens fiind statuările Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 521/2021 publicată în MO 1078/10.11.2021)”, se mai arată în comunicatul Curții de Apel Cluj.

Bărbatul acuzat de viol a fost prins
Moldovan Paul Alin, bărbatul acuzat că a violat o minoră de 17 ani, în data de 1 februarie, a fost prins, astăzi, de polițiști în timp ce încerca să se ascundă într-o casă părăsită din comuna Cășeiu.

După ce mandatul de reținere a expirat, iar cererea de arestare preventivă nu a fost judecată în timp util, bărbatul a fost pus în libertate și a dispărut. Căutat de polițiștii și jandarmii din Dej, suspectul de viol, pe numele căruia fusese emis între timp un mandat de urmărire, a fost căutat timp de 24 de polițiști înainte să fie prins din nou și încarcerat. ZIUA de CLUJ a relatat despre acest caz AICI.

 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Cultura

Clujul găzduiește Gala Elitelor Clujene, organizată de Marea Lojă Naţională din România

Alex Campian

Published

on

Miercuri, 19 noiembrie 2025, Cluj-Napoca devine gazda unei noi ediții a Galei Elitelor Clujene, eveniment organizat de Marea Lojă Națională din România (MLNR) și dedicat valorizării personalităților din mediul universitar, cultural și civic.

Un eveniment dedicat comunității academice

Manifestarea se va desfășura în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai, începând cu ora 18:00. În cadrul ceremoniei, mai multe figuri reprezentative ale vieții intelectuale clujene vor fi premiate pentru contribuțiile lor la dezvoltarea culturală și științifică a orașului.

Reprezentanții MLNR transmit că gala reflectă angajamentul organizației pentru susținerea excelenței și pentru implicarea în proiecte cu impact în societatea civilă. Nominalizările au fost făcute de universitățile și instituțiile de cultură din Cluj-Napoca.

Concert susținut de Young Orchestra

Evenimentul va fi completat de un program muzical amplu, oferit de Young Orchestra din Cluj-Napoca. Publicul va putea asculta lucrări cunoscute de Strauss, Mozart, Mascagni, Respighi, Grieg, Enescu, Doga, Ceaikovski, Arturo Caldas, precum și adaptări după Beethoven și T. Riley.

Programul include piese precum Uvertura la Liliacul, Flautul fermecat, Intermezzo din Cavalleria Rusticana, Fontane di Roma, Peer Gynt Suite, Rapsodia Română nr. 1, Kaiserwalzer, dar și celebrul vals compus de Eugen Doga.

Acces liber pentru public

MLNR reamintește că gala nu este un eveniment închis, ci este adresată tuturor celor interesați. Inițiativa continuă tradiția galelor de excelență derulate anterior în orașe precum București, Timișoara, Arad și Bistrița, în colaborare cu Academia Română și cu numeroase instituții culturale și universitare.

Asociația Marea Lojă Națională din România este recunoscută ca organizație non-profit de utilitate publică, conform Hotărârii de Guvern nr. 561/2004.

info:

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Laureat al Premiului Nobel onorează Clujul. Sir Tim Hunt, invitat special al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Un moment de înaltă ținută academică a avut loc joi, la Cluj-Napoca, unde Academia Română – Filiala Cluj a găzduit Atelierul „O viață dedicată științei”. Invitatul special al evenimentului a fost Sir Tim Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001), cunoscut pentru descoperirile sale fundamentale în domeniul ciclului celular.

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICBM 2025 („Molecular Biology – Current aspects and prospects”), organizată de Asociația pentru Știință și Cercetare, în parteneriat cu mediul academic și universitar clujean.

Dialogul cu Sir Tim Hunt, moderat de prof. univ. dr. Ioan Negruțiu, membru de onoare al Academiei Române, a oferit publicului o incursiune inspiratoare în parcursul profesional al savantului britanic. În sală s-au aflat academicienii Marius Andruh și Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, alături de cercetători, doctoranzi și studenți din domeniul științelor vieții.

„Keep going, never give up and have fun!”

Într-un discurs plin de căldură și umor britanic, Sir Tim Hunt a vorbit despre provocările și satisfacțiile unei vieți dedicate științei. Mesajul său esențial, „Keep going, never give up and have fun!” („Continuă, nu te lăsa și distrează-te!”), a fost primit cu aplauze de tinerii cercetători prezenți în sală.

El a subliniat importanța curiozității, a colaborării internaționale și a pasiunii pentru descoperire, încurajând comunitatea științifică românească să își urmeze visurile cu perseverență.

O platformă pentru viitorul biologiei moleculare

ICBM 2025 reunește în acest an cercetători, profesori, doctoranzi și studenți din domeniul biologiei moleculare, oferind un cadru interdisciplinar de dialog științific și colaborare. În cadrul conferinței sunt prezentate cele mai noi descoperiri privind biologia microorganismelor, plantelor și animalelor, precum și direcțiile de cercetare care pot modela viitorul medicinei și biotehnologiei.

Evenimentul de la Cluj confirmă, încă o dată, rolul orașului ca pol al excelenței academice și al colaborării internaționale în domeniul științelor vieții.

Mai multe detalii despre programul conferinței pot fi consultate pe site-ul oficial: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro.

info&foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca acad-cj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Stagiunea de toamnă” a Teatrului de Păpuși începe la Iulius Mall Cluj. Magie, culoare și povești pentru cei mici

Alex Campian

Published

on

Toamna aduce povești cu zâmbete și aventuri pentru cei mici, odată cu revenirea Teatrului de Păpuși la Iulius Mall Cluj. Începând din acest weekend, copiii și părinții sunt invitați să redescopere farmecul poveștilor spuse prin personaje simpatice, culoare și muzică, în cadrul unei noi „stagiuni de toamnă” dedicate micilor spectatori.

Povești magice pentru toată familia

Cum vremea rece limitează activitățile în aer liber, Iulius Mall Cluj le oferă copiilor o alternativă plină de bucurie și imaginație: seriile de spectacole de teatru de păpuși, desfășurate în fiecare sâmbătă, în zona foodcourt.
Micii spectatori vor avea parte de personaje năstrușnice, decoruri vesele și întâmplări pline de haz, aduse la viață de trupa AnimaArt.

Primul spectacol: „Șoricelul Animator”

Sâmbătă, de la ora 11:00, începe aventura cu povestea unui simpatic „Șoricel Animator”, care promite zâmbete și voie bună pentru toți copiii.
Atmosfera va fi una de basm, în care micii curioși sunt invitați să râdă, să aplaude și să descopere bucuria teatrului.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • 15 noiembrieCrăiasa Zăpezii

  • 22 noiembrieDegețica

  • 29 noiembriePovestea Omului de Zăpadă

Participarea este gratuită, iar accesul este liber pentru întreaga familie. Fiecare spectacol promite să aducă o doză de magie, veselie și emoție autentică, într-un decor prietenos și cald, perfect pentru serile de toamnă.

Teatrul, magia copilăriei

Prin aceste evenimente, Iulius Mall Cluj continuă tradiția de a transforma spațiile comerciale în locuri de educație prin joacă, unde copiii învață să iubească arta, teatrul și poveștile.
Stagiunea de toamnă promite o lună plină de emoții frumoase, râsete și amintiri colorate pentru toți cei care cred în magie.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom