Sponsorizat
Categories: Eveniment

Curtea de Conturi a găsit peste 18.000 de abateri în urma auditului realizat în 2019 la circa 2.000 de instituţii publice

Sponsorizat
Sponsorizat

Curtea de Conturi a României a realizat anul trecut 2.291 de rapoarte de audit şi peste 5.400 de rapoarte de follow-up privind activitatea a 2.246 de instituţii publice sau operatori economici cu finanţare de la bugetul de stat.
Potrivit raportul de activitate al instituţiei pe 2019, citat de Agerpres, în urma acestor controale, au fost identificate 18.176 de cazuri de abateri, nereguli sau erori, în scădere cu 4% faţă de anul anterior.
“Deşi activitatea entităţilor s-a îmbunătăţit ca urmare a recomandărilor formulate de auditorii publici externi, misiunile de audit financiar şi de conformitate realizate de Curtea de Conturi în 2019, pentru anul anterior, au identificat o serie de cazuri de nerespectare a reglementărilor legale. Astfel, s-au constatat abateri care au dus fie la nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri bugetare, fie la producerea unor prejudicii ori la denaturarea unor date şi informaţii din situaţiile financiare”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Veniturile suplimentare estimate de Curtea de Conturi se ridică, în total, la 721 de milioane de lei (151 de milioane de euro), din care 43% sunt acele venituri administrate de ANAF, care prezintă indicii de risc fiscal şi care se vor concretiza în urma inspecţiilor fiscale realizate de instituţia specializată.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago