Sponsorizat
Categories: Eveniment

Dan Petrescu a comparat-o pe CFR Cluj cu Steaua şi Real Madrid. „Noi de ce să dispărem? Nu pot să ştiu pentru că nu sunt eu cel care dă banii”

Sponsorizat
Sponsorizat

Dan Petrescu nu crede că CFR Cluj va avea probleme dacă echipa nu ia titlul în acest an.  Varga anunțase că ia un calcul un deficit de 25 de milioane de euro. Vestea nu îl face pe Petrescu să se gândească la faliment.„(Reporter: Depinde stabilitatea clubului de câştigarea campionatului?) Asta s-a zis mereu, cinci ani la rând. Eu nu pot să ştiu asta, chiar nu ştiu. De unde să ştiu? Eu sunt antrenor. S-a vorbit, s-a speculat că dacă nu luăm campionatul, dispărem. Eu am zis Craiova nu dispare, Steaua nu dispare, noi de ce să dispărem?Dacă nu ia Real Madrid, ia Barcelona campionatul anul acesta. Dispare Real Madrid? Hai să fim serioşi! Dar nu pot să ştiu pentru că nu sunt eu cel care dă banii”, a declarat Dan Petrescu, citat de as.ro.În toamnă, patronul CFR-ului anunțat că are un deficit de 25 de milioane de euro.“Am băgat mai mult de 30 și ceva de milioane. 30-40 de milioane de euro în cinci ani. În acest moment ne apropiem de egalitate. Dacă Dumnezeu ne ajută și echipa merge bine până în primăvară, voi avea un deficit de 25 de milioane, pe care am de unde să îl recuperez fără probleme.Dar nu mai sunt datorii, asta e important (n.r. la terţi). Clubul e dator doar la mine. Cu o calificare anul viitor putem să fim foarte bine. Avem jucători tineri, de vânzare. Lucru care nu l-am avut anii trecuți.Oferte pe trei patru jucători pe care am preferat să îi ținem până în iarnă și să putem să ne despărțim în schimbul unor sume importante pentru club. Dacă ajungem în grupele Europa League, minimum, sunt la egalitate, zic.După aia poate să ajung cu fotbalul și pe plus. Dar sincer nu mai văd așa imposibil varianta de a-mi recupera banii. Acum doi ani, un an, aveam un mare stres și o supărare, nu vedeam capătul tunelului, luminița.S-au făcut lucruri foarte bune la echipă și manangement, s-au redus multe costuri și e un buget echilibrat. Anul viitor cred că putem fi pe plus. Acum un an eram la fel, convins că rămâneam în pagubă. În jur de 18 milioane de euro este bugetul echipei pe an”, a precizat Neluţu Varga în luna noiembrie, potrivit digisport.ro.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago