Sponsorizat
Categories: Eveniment

Dan Petrescu are 5 titluri la CFR, dar ieri a obținut prima victorie în Cupa României

Sponsorizat
Sponsorizat

Statistică interesantă pentru CFR Cluj. Meciul de ieri dintre Dumbărvița și CFR a fost primul câștigat de ardeleni în Cupa României cu Dan Petrescu (54 de ani) pe bancă! În rest, „Bursucul” are în palmares 4 egaluri și 4 înfrângeri.„Știți că noi nu am tratat mereu foarte serios Cupa… adică serios am tratat-o, dar au jucat cei care jucau mai puțin. Ceilalți jucau în Europa și nu a fost ușor, vă dați seama”, a declarat Dan Petrescu, citat de gsp.ro.Bursucul” nu mai reușise să câștige în această competiție din data de 23 septembrie 2009, atunci când Unirea Urziceni o învingea pe Sporul Studențesc, scor 3-0.Petrescu a venit pentru prima dată în Gruia în iunie 2017 și a stat până în iunie 2018, atunci când a plecat în China, la GZ Hengfeng. Deși a cucerit titlul la finalul acelui sezon din Liga 1, “Bursucul” alegea să plece în Asia, de unde a revenit ulterior în România, în martie 2019, scrie digisport.ro.De atunci a început și al doilea său mandat pe banca CFR-ului, care s-a întins până în noiembrie 2020, atunci când a decis să plece. Ulterior, tehnicianul român a ajuns la la Kayserispor, în Turcia, în ianuarie 2021, însă a părăsit echipa după doar o lună și jumătate.După aproximativ șase luni de pauză, Dan Petrescu a revenit la CFR pentru al treilea său mandat, iar în prezent se află pe locul 3 în Liga 1 și este calificat în primăvara europeană din Conference League.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago