Connect with us

Eveniment

Dan Petrescu, după meciul cu Balkani: „Dedic această victorie mamei mele. E ziua ei azi. E cea mai fericită femeie din lume la ora asta. Nu ştiţi cât mă apreciază şi cât mă urmăreşte”

Diana Petrescu

Published

on

Dan Petrescu, după meciul cu Balkani: „Dedic această victorie mamei mele. E ziua ei azi. E cea mai fericită femeie din lume la ora asta. Nu ştiţi cât mă apreciază şi cât mă urmăreşte”

Dan Petrescu a fost extrem de fericit la finalul meciului cu Ballkani. Antrenorul a zâmbit larg, ipostază destul de rară pentru el, și-a îmbrățișat jucătorii iar la conferința de presă de după aceea a spus și cine e prima persoană căreia îi dedică această calificare.”În primul rând vreau să dedic această victorie mamei mele. E ziua ei azi. E cea mai fericită femeie din lume la ora asta. Nu ştiţi cât mă apreciază şi cât mă urmăreşte. Nu are rost să spun vârsta pe care o are, peste 80… şi ceva. De ziua ei mă gândeam că nu am cum să am aşa ghinion, când am văzut două penalty-uri”, a spus Petrescu, citat de digisport.ro.”Bursucul” nu l-a uitat însă nici pe prietenul său ”Pisică”, trecut în neființă luna trecută. Este vorba despre Ilie Florian, cel care a fost cel mai bun prieten al lui Petrescu.”După aceea, m-am gândit puţin şi la Pisică, prietenul meu, şi-ar fi dorit să fie aici. Vă daţi seama ce victorie era pentru el. Şi nu în ultimul rând pentru Cristi Balaj, i-am făcut o nuntă fericită, 100%, cred că e cel mai fericit din lume.Are o singură problemă, eu nu merg la nuntă. Atât îi zic, ca să ştie. Aş fi vrut, dar nu. Mă duc la studiat adversari, ăsta sunt eu”, a mai spus Petrescu.Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, joi, după calificarea în play-off-ul pentru optimile de finală ale Europa Conference League, că este cel mai potrivit tehnician pentru formaţia ardeleană, şi că are rezultate, în timp ce alţii doar vorbesc, informează stiripesurse.ro.„A fost un meci cu presiune numai pe noi, cei de la Ballkani nu aveau presiune. Ştiam cât de buni sunt, ce posesie fac, ştiu ce joc de atac au. Eu zic că am reuşit să îi blocăm, să nu îi lăsăm să aibă ocazii, cred că au avut doar un şut în repriza a doua. În schimb, noi am avut patru-cinci ocazii mari şi două penalty-uri ratate. Dacă am fi pierdut sau am fi făcut egal, cred că acum eram toţi cu regrete mari aici. Sunt 14 meciuri în Europa, am pierdut pe teren până în minutul 90, doar cu Sivasspor. Nu e chiar aşa de rău. E clar că lumea dorea să câştigăm meciul cu cei din Armenia, dar după aceea a fost un parcurs fantastic, toţi jucătorii merită felicitaţi. Am făcut 10 puncte în grupe şi când toată lumea striga pe aici, eu am spus să fiţi calmi, pentru că sunt antrenorul potrivit la locul potrivit. Asta e clar şi am demonstrat-o încă o dată. Toţi vorbesc şi eu fac, asta e realitatea. Eu am demonstrat ce trebuia să demonstrez aici. Mă aşteptam însă să fiu susţinut în alte situaţii, dar sunt obişnuit. Nu e doar aici aşa, ăsta este fotbalul. Din păcate, dacă nu ai rezultate trei meciuri, aia e, dacă pierd trei meciuri la rând, e posibil să fiu din nou contestat. Ăsta este fotbalul, nu avem ce face, trebuie să mergem înainte”, a declarat Petrescu în conferinţa de presă, după partida cu FC Ballkani, câştigată cu scorul de 1-0.El a spus că în cazul în care ar fi ratat calificarea Ciprian Deac ar fi fost cel mai afectat, pentru că a rata de două ori o lovitură de la 11 metri: “Bine că am bătut şi ne-am calificat, pentru că dacă ratam calificarea, cred că Ciprian Deac era cel mai afectat astăzi, mai ales că a făcut o partidă foarte bună”.Tehnicianul şi-ar dori să ajungă cât mai departe cu echipa sa în actuala ediţie a Conference League, dar speră să nu nimerească un adversar foarte puternic în play-off-ul optimilor de finală.“Data trecută în Europa League au fost foarte mulţi bani, acum în Conference League, iar, cred că sunt bani foarte mulţi. Bravo jucătorilor, au făcut bani pentru club. Sper să primească şi ei o primă din partea patronului. Eu nu vreau nicio primă, dacă le dă lor sunt cel mai fericit şi mă bucur, pentru că este o performanţă pentru fotbalul românesc, care nu are deloc performanţe. Eu zic că este ceva bun. Acum vom încerca să mergem mai departe în această competiţie, indiferent de ce adversar va veni. Sunt convins că va fi unul de top, dar dacă tot am ajuns aici trebuie să încercăm. Noi vom încerca să ajungem cât mai sus, dacă am jucat de la egal la egal cu Sevilla şi după aia au câştigat Europa League, nu vrem sa ne facem de râs, dar sper că nu cădem cu nu ştiu cine, măcar să avem o şansă”, a declarat Petrescu.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Laureat al Premiului Nobel onorează Clujul. Sir Tim Hunt, invitat special al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Un moment de înaltă ținută academică a avut loc joi, la Cluj-Napoca, unde Academia Română – Filiala Cluj a găzduit Atelierul „O viață dedicată științei”. Invitatul special al evenimentului a fost Sir Tim Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001), cunoscut pentru descoperirile sale fundamentale în domeniul ciclului celular.

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICBM 2025 („Molecular Biology – Current aspects and prospects”), organizată de Asociația pentru Știință și Cercetare, în parteneriat cu mediul academic și universitar clujean.

Dialogul cu Sir Tim Hunt, moderat de prof. univ. dr. Ioan Negruțiu, membru de onoare al Academiei Române, a oferit publicului o incursiune inspiratoare în parcursul profesional al savantului britanic. În sală s-au aflat academicienii Marius Andruh și Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, alături de cercetători, doctoranzi și studenți din domeniul științelor vieții.

„Keep going, never give up and have fun!”

Într-un discurs plin de căldură și umor britanic, Sir Tim Hunt a vorbit despre provocările și satisfacțiile unei vieți dedicate științei. Mesajul său esențial, „Keep going, never give up and have fun!” („Continuă, nu te lăsa și distrează-te!”), a fost primit cu aplauze de tinerii cercetători prezenți în sală.

El a subliniat importanța curiozității, a colaborării internaționale și a pasiunii pentru descoperire, încurajând comunitatea științifică românească să își urmeze visurile cu perseverență.

O platformă pentru viitorul biologiei moleculare

ICBM 2025 reunește în acest an cercetători, profesori, doctoranzi și studenți din domeniul biologiei moleculare, oferind un cadru interdisciplinar de dialog științific și colaborare. În cadrul conferinței sunt prezentate cele mai noi descoperiri privind biologia microorganismelor, plantelor și animalelor, precum și direcțiile de cercetare care pot modela viitorul medicinei și biotehnologiei.

Evenimentul de la Cluj confirmă, încă o dată, rolul orașului ca pol al excelenței academice și al colaborării internaționale în domeniul științelor vieții.

Mai multe detalii despre programul conferinței pot fi consultate pe site-ul oficial: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro.

info&foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca acad-cj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Stagiunea de toamnă” a Teatrului de Păpuși începe la Iulius Mall Cluj. Magie, culoare și povești pentru cei mici

Alex Campian

Published

on

Toamna aduce povești cu zâmbete și aventuri pentru cei mici, odată cu revenirea Teatrului de Păpuși la Iulius Mall Cluj. Începând din acest weekend, copiii și părinții sunt invitați să redescopere farmecul poveștilor spuse prin personaje simpatice, culoare și muzică, în cadrul unei noi „stagiuni de toamnă” dedicate micilor spectatori.

Povești magice pentru toată familia

Cum vremea rece limitează activitățile în aer liber, Iulius Mall Cluj le oferă copiilor o alternativă plină de bucurie și imaginație: seriile de spectacole de teatru de păpuși, desfășurate în fiecare sâmbătă, în zona foodcourt.
Micii spectatori vor avea parte de personaje năstrușnice, decoruri vesele și întâmplări pline de haz, aduse la viață de trupa AnimaArt.

Primul spectacol: „Șoricelul Animator”

Sâmbătă, de la ora 11:00, începe aventura cu povestea unui simpatic „Șoricel Animator”, care promite zâmbete și voie bună pentru toți copiii.
Atmosfera va fi una de basm, în care micii curioși sunt invitați să râdă, să aplaude și să descopere bucuria teatrului.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • 15 noiembrieCrăiasa Zăpezii

  • 22 noiembrieDegețica

  • 29 noiembriePovestea Omului de Zăpadă

Participarea este gratuită, iar accesul este liber pentru întreaga familie. Fiecare spectacol promite să aducă o doză de magie, veselie și emoție autentică, într-un decor prietenos și cald, perfect pentru serile de toamnă.

Teatrul, magia copilăriei

Prin aceste evenimente, Iulius Mall Cluj continuă tradiția de a transforma spațiile comerciale în locuri de educație prin joacă, unde copiii învață să iubească arta, teatrul și poveștile.
Stagiunea de toamnă promite o lună plină de emoții frumoase, râsete și amintiri colorate pentru toți cei care cred în magie.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

(Video) Razie de amploare la Cluj-Napoca: mai mulți hoți prinși de polițiști

Alex Campian

Published

on

Polițiștii clujeni au desfășurat joi dimineața o amplă operațiune în municipiul Cluj-Napoca, în urma căreia au fost reținute mai multe persoane suspectate de furturi de cabluri de cupru. Printre acestea se numără și trei tineri care au sustras bunuri chiar dintr-o unitate de învățământ.

Acțiunea a vizat prevenirea furturilor și depistarea persoanelor urmărite penal. În doar câteva ore, oamenii legii au verificat sute de persoane și au descoperit bunuri furate în valoare de aproximativ 10.000 de lei.


Hoț prins după un furt pe Calea Dezmirului

Un bărbat de 30 de ani a fost reținut după ce, la sfârșitul lunii octombrie, ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale situate pe Calea Dezmirului, de unde a furat o rolă de cablu din cupru.

Polițiștii l-au identificat în cadrul raziei de joi dimineață, iar pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, sub acuzația de furt calificat.


Spargere într-o școală din Cluj. Trei tineri, reținuți

Tot în cadrul aceleiași operațiuni, au fost identificați trei tineri cu vârste între 19 și 25 de ani, bănuiți că, în noaptea de 2 spre 3 septembrie, au pătruns în incinta unei școli de pe Aleea Peana, de unde au furat aproximativ 60 de metri de cablu electric din cupru.

Prejudiciul estimat depășește 12.000 de lei, iar suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore. Polițiștii au reușit recuperarea unei părți din bunurile sustrase.


450 de persoane legitimate și bunuri confiscate

Razia s-a desfășurat cu participarea a zeci de polițiști din cadrul mai multor structuri – Investigații Criminale, Rutieră, Secția 2 Poliție Rurală Apahida, sprijiniți de luptători SAS, jandarmi și polițiști locali.

În total, au fost legitimate 450 de persoane, executate cinci mandate de aducere, iar o persoană dată în urmărire a fost depistată. În urma verificărilor, au fost găsite mai multe bunuri provenite din furturi, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.


Poliția promite noi acțiuni pentru siguranța publică

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au anunțat că astfel de razii vor continua și în perioada următoare, atât în municipiu, cât și în comunele limitrofe, pentru a descuraja furturile și a menține un climat de ordine publică.

Sursa video : IJP Cluj si Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom