Sponsorizat
Categories: Eveniment

Dan Petrescu, furios pentru că strategia de 0-0 n-a funcționat nici cu Craiova. Acum CFR Cluj a luat două goluri. „Mă îngrijorează tot, că luăm goluri, nu că nu dăm”

Sponsorizat
Sponsorizat

Dan Petrescu este furios că strategia sa la 0-0 nu a funcționat nici în meciul cu Universitatea Craiova. CFR Cluj a rezistat la 0-0 pentru până în min 65 apoi totul s-a năruit. Au luat gol și meciul s-a încheiat pentru CFR Cluj pentru că Dan Petrescu nu i-a învățat cum să atace pentru a reveni în joc cu un gol. Pentru toate celelalte echipe din campionat, CFR Cluj a devenit foarte previzibilă. Trebuie doar să se apere organizat și scot cel puțin un punct pentru că clujenii nu știu să atace. Aleargă ca bezmeticii pe teren pentru un amărât de 0-0. Iar dacă le mai dai și un gol ceferiștilor iei trei puncte garantat, clujenii habar nu au cum să revină pe tabela de marcaj.În timpul partidei dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, scor 2-0, Dan Petrescu (55 de ani) a fost foarte agitat. Antrenorul echipei campioane a contestat deciziile arbitrului. A reclamat mai multe faze de arbitraj, dar la final a comentat și evoluția elevilor săi.”Am început bine, am dat și gol, fază de penalty, după care cei de la Craiova au revenit. În repriza a doua, joc confuz, apoi a fost un cadou al nostru, dar nu mai putem schimba nimic. Apoi a fost un gol deviat, s-a spart zidul. Cei de la Craiova, de pe bancă, au intrat bine.Noi suferim a doua înfrângere la rând, dar am mai trecut prin asta.Nici jucătorii mei nu s-au ridicat la nivelul așteptat, deci poate și eu am o parte de vină. Dar ei trebuie să dea mai mult.Mă îngrijorează tot, că luăm goluri, nu că nu dăm. Nu poți lua titlul dacă ai 7 meciuri pierdute. E greu să avem pretenții dacă pierdem. Apărarea nu mai este ce a fost, se vede. În alți ani nu pierdeam așa și nu luam, atâtea goluri.Mai avem și Europa și Cupa României, așa că e clar că trebuie să facem o analiză”, a spus Petrescu, citat de digisport.ro.Dan Petrescu a dat cu șutul în căciulă! ”Bursucul”, un car de nervi la Universitatea Craiova – CFR ClujDupă golul anulat lui Deac, din minutul 17, ”Buruscul” s-a agitat și mai tare. Spre finalul primelor 45 de minute a răbufnit și a șutat în căciula pe care o purtase până atunci pe cap.Șutul antrenorului campioanei a fost spre propria bancă de rezerve, astfel că ”mingea de ocazie” a ajuns direct la unul dintre ”secunzii” săi.În minutul 17, după o centrare de pe dreapta, Bîrligea a deviat la Krasniqi, care a trimis mai apoi în față. Atent, Deac a țâșnit din spatele fundașilor olteni și a reluat cu capul, destul de jos, pe lângă Laurențiu Popescu, portarul-surpriză din poarta oltenilor.Bucuria fotbaliștilor echipei campioane a fost de scurtă durată pentru că a intervenit VAR-ul.Specialiștii au decis că a fost ofsaid la Krasniqi, astfel că golul a fost anulat de ”centralul” Marcel Bîrsan, spre disperarea lui Dan Petrescu.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

4 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

6 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago