Sponsorizat
Categories: Eveniment

Daniel Dines, unul dintre fondatorii UiPath, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UBB

Sponsorizat
Sponsorizat

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a anunțat că va conferi titlul de Doctor Honoris Causa, unuia dintre fondatorii UiPath, Daniel Dines.
Compania globală de software se ocupă de automatizarea robotică a proceselor/robotizarea proceselor automate (robotic process automatization/RPA).

UiPath a devenit în anul 2020 un decacorn, termen utilizat în business pentru a se referi mai ales la companii private de tip start-up care ajung să valoreze într-un timp relativ scurt peste 10 miliarde de dolari; folosit în asociere cu unicorn (companie evaluată la cel puțin 1 miliard USD) și hectocorn (companie evaluată la cel puțin 100 miliarde USD), termenul arată raritatea unor astfel de reușite în businessul inovativ.

  Propunerea venită din partea Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (zona științelor administrative fiind interesată de automatizarea proceselor administrative) și din partea Facultății de Matematică și Informatică (zona informatică fiind capabilă să ofere expertiză pentru automatizarea robotică a proceselor administrative, existând deja colaborări cu UiPath) a fost acceptată și validată de Consiliul de Administrație al UBB și aprobată apoi de Senatul UBB.

  „Prin această distincție vrem să facem două lucruri: (1) să recunoaștem merite deosebite și (2) să dăm un semnal despre ce înseamnă astăzi o universitate modernă. Mai precis spus, conferirea acestui titlu premiază primul decacorn înființat în țară de antreprenori-inovatori români (care, indiferent de viitor, a marcat deja o premieră și a pus o bornă în domeniu) și arată că inovarea și relația antreprenorial-transformativă cu societatea sunt elemente fundamentale ale UBB. Într-adevăr, UBB valorizează toate cele trei misiuni academice: educație, cercetare științifică și relația cu societatea. Cercetarea științifică este însă înțeleasă în UBB comprehensiv – cercetare-dezvoltare-inovare – și este pusă în centrul activității academice, ceea ce face ca educația să fie una activă și co-creată cu studenții, iar relația cu societatea una antreprenorial-transformativă. Nu în ultimul rând, UBB a fost dacă nu primul, printre primii parteneri academici ai UiPath în țară, în diverse proiecte care țin de profilul companiei și nevoile și expertiza UBB. Vom organiza festivitatea de conferire a titlului undeva în toamna anului 2021, urmând să anunțăm din timp acest lucru”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, adăugând: „de dragul detaliilor, îmi face plăcere să menționez că ideea mi-a venit după o discuție despre inovarea europeană – organizată prin GUILD, grupul unora din cele mai importante universități europene, unde UBB este membru -, cu comisarul Mariya Gabriel, iar apoi am fost ferm convins văzând cum se raportează la UiPath consilierii europeni în inovare din biroului acesteia; în faza inițială un rol important l-a avut în debutul discuțiilor și Direcția Tehnologiei Informației și Comunicațiilor din UBB (prin colegii profesori Dan Lazăr și Adrian Hudrea)”.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

14 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

21 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago