Sponsorizat
Categories: Eveniment

De ce nu va intra România în Schengen nici anul acesta. Rareș Bogdan: „Este o amânare strategică din partea noastră”

Sponsorizat
Sponsorizat


Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va avea loc în 4-5 decembrie. Pe ordinea de zi se află și aderarea României și Bulgariei la Schengen, dar se pare că nu va exista un vot pe această temă.
 
Europarlamentarul Rareș Bogdan a explicat că este vorba de o amânare strategică a României, iar problema în acest moment nu este țara noastră, ci Bulgaria. 

„De data aceasta este doar o amânare strategică din partea noastră, deoarece, după cum știți, este vorba de un vot care se dă pentru cele două țări. Întregul demers a fost început la pachet cu Bulgaria. Bulgaria a avut niște problemele care nu s-au închis cu Olanda, în cele din urmă au închis subiectele. Controalele pe care le-a avut si pe care le-am avut și noi cu un an și jumătate în urmă au mers foarte bine de data asta pe granița de sud a Bulgariei. Olanda nu mai are rezerve, dar are nevoie de un vot de validare în parlamentul de la Haga, vot care nu a avut loc pentru aderare. Votul a fost negativ data trecută și e nevoie de un vot care să treacă prin parlament după convocarea noului parlament, având în vedere că Olanda a avut alegeri”, a declarat eurodeputatul potrivit Digi24.ro.

Prim-vicepreședintele PNL susține că Austria și-a schimbat atitudinea privind aderarea României la Schengen. 

„În momentul acesta nu este o amânare generată de situația României. La toate nivelele diplomatice ale statului român se lucrează și situația în raport cu Austria este complet diferită față de acum un an. (…) Foarte probabil la JAI-ul din martie sau din mai, până în martie, imediat după rezolvarea problemei relației Olanda – Bulgaria, votul de la Haga, lucrurile să intre în linie dreaptă pentru noi. Nu vreau să dau nicio speranță nimănui, canalele diplomatice sunt redeschise cu Austria. (…) Austria nu are aceeași atitudine pe care a avut-o în urmă cu un an față de România. Bulgaria are astăzi o problemă, nu România”, a mai spus Rareș Bogdan. 

Consiliul JAI care va avea loc pe 4 decembrie nu va supune la vot aderarea României la Schengen, deși subiectul se află pe ordinea de zi a reuniunii, au precizat surse politice. Astfel, se doreşte convocarea unul nou Consiliu Extraordinar, până la sfârşitul lunii decembrie, în care să se decidă o aderare în etape a ţării noastre, mai întâi pe aerian, din martie anul viitor. Mai multe detalii AICI.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago