Sponsorizat
Categories: Eveniment

Distanţarea la grădiniţă: “Până acum i-am învăţat să îmbrăţişeze, acum trebuie să le spunem să nu se atingă”

Sponsorizat
Sponsorizat

Copiii vor trebui să păstreze o distanţă de 1,5 metri unul faţă de altul, potrivit INSP. Mădălina Ion, directoarea unei grădiniţe, nu ştie dacă va putea primi copiii la grădiniţă pe 15 iunie. Cum să îi explici copilului că nu are voie să împartă jucăriile cu un alt coleg?
Directorii grădiniţelor private nu ştiu în aceste momente dacă vor putea pune în practică recomandările autorităţilor. În două săptămâni creşele şi grădiniţele vor primi copii, însă, nimeni nu poate da garanţii că cei mici vor sta la distanţa unul faţă de celălalt. Cum să îi explici copilului că nu are voie să împartă jucăriile cu un alt coleg?

”Într-o astfel de sală vor avea voie să se joace maximum 4 copii, iar aceştia trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin 1 metru jumătate faţă de celălalt”, transmite Mediafax.

”Acum preocuparea noastră este să vedem cum facem de la 4 care au voie la grădiniţă, până la 15, numărul nostru de copii şi care aşteaptă să vină la grădiniţă”, spune Mădălina Ion, directoare la o grădiniţă privată.

Cei mai fericiţi sunt cei care au un astfel de loc de joacă, însă, din păcate şi aici cei mici trebuie să păstreze distanţa.

”Până acum i-am învăţat să îmbrăţişeze, să fie tandri, să fie buni, să se apropie unii de ceilalţi şi acum dintr-o dată trebuie să le spunem să stea departe, să nu se atingă, nu ştiu cum va funcţiona”, mai afirmă Mădălina Ion.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago