Connect with us

Eveniment

Doi economiști clujeni au vrut să afle dacă viața e mai ușoară în România decât în Bulgaria

Diana Petrescu

Published

on

Doi economiști clujeni au vrut să afle dacă viața e mai ușoară în România decât în Bulgaria

Doi tineri economişti din Cluj au ajuns la câteva concluzii interesante în urma unui studiu care a comparat viața dintre cele două țări.Vecinii bulgari au preţuri mai mici la majoritatea produselor din coşul zilnic, însă diferenţa nu este una mare. Aceasta este concluzia la care au ajuns Mircea şi Diana Pop, doi tineri din Cluj licenţiaţi în Studii Economice, care şi-au propus să realizeze un studiu în care să compare preţurile din ţările foste comuniste din Europa de Est, transmite adevarul.ro.Până acum, ei au analizat şi comparat doar preţurile din România şi Bulgaria, iar la începutul anului urmează să se deplaseze în Ungaria, Cehia, Polonia şi Slovacia pentru a face un studiu similar.Cum au calculatCei doi admit că au avut dificultăţi în realizarea studiului. Asta pentru că au evitat să se documenteze din cataloagele online ale supermarketurilor, unde se promovează mai mult produsele aflate în promoţii, şi au ales magazinele neafiliate marilor retaileri. Aşadar, nu au luat în calcule preţurile marilor lanţuri de hypermarketuri şi supermarketuri – Carrefour, Auchan, Kaufland sau Lidl – pentru a nu cădea în „capcana” preţurilor care se modifică de la o săptămână la alta în cadrul ofertelor şi promoţiilor şi au ales să se concentreze exclusiv pe preţurile magazinelor locale româneşti şi bulgăreşti.Concluzia lor este că în Bulgaria se trăieşte mai ieftin, iar produsele se bază sunt mai scumpe în România. Asta nu înseamnă însă că sunt neapărat mai accesibile bulgarului de rând decât românului.„Da, bulgarii practică preţuri mai mici, dar trebuie să ţinem cont de faptul că pe de altă parte salariile din Bulgaria sunt în medie cu 20% mai mici, iar preţurile sunt cu 10-15% mai mici”, precizează economiştii.În urma calculelor, carnea, ouăle, brânzeturile, legumele şi fructele sunt mai ieftine la vecinii de la sud de Dunăre. Mai ieftine sunt şi hainele de firmă sau aparatura electronică. Aici, diferenţele pot fi şi cu 30% mai mici în cazul bulgarilor. Un alt aspect la care Bulgaria este mai tentantă este turismul.„Nu există termen de comparaţie între preţurile afişate de staţiunile de munte bulgăreşti şi cele româneşti, la fel cum nu putem compara nici preţurile de pe litoralul bulgăresc cu cele de la noi. Am găsit cazuri în care să petreci o săptămână într-o staţiune montană din România, Sinaia sau Predeal, este cu 700% mai scump, deci de şapte ori mai scump, decât să te duci la schi la bulgari. Pe litoral nu sunt chiar atât de mari diferenţele, ci sunt într-o plajă de 30-70%, de obicei”, au mai explicat cei doi.Bucureştiul şi Clujul, mai scumpe ca SofiaExistă şi alte aspecte de care trebuie ţinut cont atunci când se compară preţurile din două ţări. Asta pentru că preţurile diferă şi în aceeaşi ţară, iar uneori diferenţele sunt uriaşe. Cele mai bune exemple sunt Clujul şi Bucureştiul, de departe cele mai scumpe două oraşe din România.„Preţurile în Cluj şi Bucureşti sunt cu circa 15-25% mai mari decât în Sofia, capitala Bulgariei. Dar dacă ai să compari Sofia cu un orăşel din Moldova, să zicem Vaslui, vei vedea că preţurile sunt mai mari în Sofia”, explică cei doi. Totuşi, în ce priveşte imobiliarele, diferenţele pot fi ameţitoare. „La Cluj, un apartament de 40 de metri pătraţi în centrul oraşului trece de 250.000 de euro. Am găsit şi în centrul Sofiei preţuri similare, însă la apartamente de circa 250-300 de metri pătraţi. Pe de altă parte, apartamente similare se vând în Sunny Beach cu 18.000-25.000 de euro, deci de 10-12 ori mai ieftin.”Şi o masă într-un restaurant sau vizita în supermarket lasă urme mai grele în buget pentru românul din Cluj sau Bucureşti decât pentru un sofiot. „O masă într-un restaurant mediu din Sofia costă cam 25-30 de lei. Nu cred că cineva pleacă sătul dintr-un restaurant similar în Cluj sau Bucureşti, repet nu de lux, fără să lase măcar 50-60 de lei”, explică economiştii.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

TIFF 2026 transformă Clujul în capitala filmului: programul pe zile și cele mai importante evenimente

Stefania Heinz

Published

on

12 IUNIE – DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI

 

Cluj-Napoca dă startul celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), desfășurat între 12 și 21 iunie.

 

Momentul central al primei zile este Gala de Deschidere, unde publicul va putea urmări în premieră națională filmul românesc „3 zile în septembrie”, regizat de Tudor Giurgiu.

 

### Recomandări pentru vineri, 12 iunie:

 

* 12:00 – „I Shall See” – Cinema ARTA

* 14:00 – Scurtmetraje Corneliu Porumboiu – Cinema ARTA

* 20:45 – „Incidentul cu pianul” – Cercul Militar

* 21:45 – „În Bruges” – Iulius Parc Open Air

* Gala de Deschidere TIFF.25

 

 

## 13 IUNIE – PRIMELE COMPETIȚII ȘI EVENIMENTE SPECIALE

 

A doua zi aduce primele filme din competiția oficială, documentare premiate și evenimente gastronomice din seria Film Food.

### Evenimente importante:

 

* Film Food: „Făcălețul de Aur”

* Proiecții speciale din secțiunea Romanian Days

* Retrospectiva Corneliu Porumboiu

* Filme din secțiunea No Limit

 

 

## 14 IUNIE – WEEKENDUL CINEFILILOR

 

Festivalul intră în ritm de weekend, cu proiecții sold-out și evenimente în aer liber.

 

### Puncte de interes:

 

* Proiecții în Piața Unirii

* Filme premiate la marile festivaluri europene

* Întâlniri cu regizori și actori invitați

 

 

## 15 IUNIE – DOCUMENTARE ȘI FILM FOOD

 

Ziua este dedicată în mare parte documentarelor și experiențelor culinare asociate filmului.

 

### Eveniment special:

 

* Film Food în Livadă

* Proiecția documentarului „Birds of War”

* Dezbateri și întâlniri cu realizatorii

 

 

## 16 IUNIE – INVITAȚI INTERNAȚIONALI ȘI PROIECȚII SPECIALE

 

Festivalul continuă cu filme de autor și invitați speciali din cinematografia europeană.

 

### Recomandări:

 

* Evenimente speciale la Teatrul Național Cluj-Napoca

* Proiecții din secțiunile Supernova și Competition

* Masterclass-uri dedicate tinerilor cineaști

 

 

## 17 IUNIE – CINE-CONCERTE ȘI EXPERIENȚE AUDIO-VIZUALE

 

Una dintre cele mai așteptate zile ale festivalului.

 

### Program:

 

* Cine-concert „Meandre”

* Proiecții speciale în spații alternative

* Evenimente multimedia

 

 

## 18 IUNIE – FILME DE AUTOR ȘI CINE-CONCERT

 

Publicul se poate bucura de producții premiate și de un nou cine-concert organizat în cadrul TIFF.

 

### Evenimente:

 

* „The White Nights” – cine-concert

* Filme din secțiunile What’s Up, Doc? și Supernova

 

 

## 19 IUNIE – MARATON DE PROIECȚII

 

Una dintre cele mai încărcate zile ale festivalului.

 

### Ce nu trebuie ratat:

 

* Filmele din competiția oficială

* Proiecțiile în aer liber

* Întâlnirile cu invitații internaționali

 

 

## 20 IUNIE – FINALELE COMPETIȚIILOR

 

Juriile TIFF încep deliberările finale, iar publicul poate vedea ultimele filme aflate în competiție.

 

### Atracții:

 

* Proiecții speciale

* Gala premiilor secțiunilor dedicate

* Evenimente muzicale și petreceri TIFF

 

 

## 21 IUNIE – GALA DE ÎNCHIDERE

 

Ultima zi aduce decernarea premiilor și proiecția filmului de închidere.

 

### Program:

 

* Gala de Închidere TIFF.25

* Anunțarea câștigătorilor

* Proiecția specială de final

* Evenimente dedicate aniversării a 25 de ani de TIFF

 

 

## TIFF 2026 ÎN CIFRE

 

📅 Perioadă: 12 – 21 iunie 2026

 

📍 Locații principale:

 

* Piața Unirii

* Cinema ARTA

* Cinema Victoria

* Universitatea Sapientia

* Cercul Militar

* Casa de Cultură a Studenților

* Iulius Parc Open Air

 

🎬 Sute de filme, documentare și scurtmetraje

🌍 Invitați internaționali, regizori, actori și producători din întreaga lume

🎉 Cine-concerte, concerte, evenimente gastronomice și experiențe speciale dedicate cinefililor

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Premieră la Cluj: expoziție de artă organizată într-un șantier activ, la RIVUS

Anamaria Ioana

Published

on

Proiectul RIVUS, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, aduce o premieră la Cluj-Napoca: expoziția „Under Construction”, realizată împreună cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.

Evenimentul va avea loc între 28 mai și 26 iunie 2026, în cadrul proiectului RIVUS, aflat în plin proces de dezvoltare pe fosta platformă industrială Carbochim.

Expoziția va fi găzduită în Hala cu Arcade, una dintre clădirile emblematice ale fostei fabrici, care urmează să fie transformată într-un spațiu dedicat artei și evenimentelor culturale.


Arta intră direct în șantier

„Under Construction” este prima expoziție deschisă publicului organizată într-un șantier activ de reconversie urbană din România.

Vizitatorii vor putea descoperi lucrări de:

  • pictură,
  • fotografie,
  • sculptură,
  • instalații artistice,
  • obiecte și intervenții vizuale contemporane.

Toate sunt inspirate de ideea de transformare, reconstrucție și spațiu urban în schimbare.

Expoziția aduce împreună artiști și studenți ai UAD Cluj-Napoca, care transformă temporar Hala cu Arcade într-o galerie de artă neconvențională.


Un nou spațiu cultural pentru Cluj

Prin proiectul RIVUS, Hala cu Arcade va fi reactivată și integrată în viața orașului ca viitor centru cultural dedicat artelor performative.

În viitor, spațiul va găzdui:

  • concerte,
  • spectacole de teatru și dans,
  • expoziții,
  • festivaluri,
  • workshopuri și evenimente creative.

Parteneriatul dintre RIVUS și UAD Cluj-Napoca marchează începutul unei colaborări culturale pe termen lung, chiar în anul centenarului universității.


Declarațiile organizatorilor

Sorin Guttman, managerul proiectului RIVUS, spune că partea culturală este una dintre direcțiile importante ale dezvoltării:

„Ne dorim ca RIVUS să devină un spațiu viu al orașului, construit în jurul naturii, culturii și experiențelor dedicate comunității. Prin aceste parteneriate, vrem să transformăm locul într-un reper deschis artiștilor și publicului.”

La rândul său, rectorul UAD Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Liviu-Florian Ștefan, consideră că arta trebuie să facă parte din transformarea orașului:

„Expoziția reunește arta, arhitectura, mediul academic și dezvoltarea urbană într-un proiect care vede cultura ca forță activă de transformare.”


Cum poate fi vizitată expoziția

Expoziția „Under Construction” poate fi vizitată între 28 mai și 26 iunie 2026, în zilele de:

  • miercuri,
  • joi,
  • vineri,

în intervalul orar 17:00 – 19:00.

Accesul este gratuit, însă se face doar pe bază de programare, deoarece expoziția este amplasată într-un șantier activ.

Vizitele vor fi organizate în grupuri și însoțite de personal autorizat.

Locație:
Hala cu Arcade – viitorul centru urban RIVUS
Strada Porțelanului C33, Cluj-Napoca

Înscrieri:
https://inscriereunderconstruction.netlify.app/


Ce va include proiectul RIVUS

RIVUS este considerat cel mai amplu proiect de reconversie urbană aflat în dezvoltare în România și va include:

  • reconversia unor clădiri industriale istorice;
  • peste 400 de magazine;
  • zone de entertainment și cultură;
  • spații office și zone verzi;
  • un parc de aproximativ 52.000 mp;
  • acces modernizat către malul Someșului;
  • pod rutier și pasarele pietonale noi;
  • cinematograf Cineplexx cu tehnologie IMAX;
  • librărie-concept Cărturești;
  • hypermarket Auchan;
  • zone dedicate familiilor și evenimentelor culturale.

Proiectul beneficiază și de cel mai mare credit sindicalizat verde acordat unei dezvoltări imobiliare din România — 400 de milioane de euro.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe:
www.rivus.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

SIGNATURE NIGHT – Ars Vivendi aduce la Cluj-Napoca un spectacol-eveniment ce unește muzica, teatrul, poezia și dansul

Anamaria Ioana

Published

on

Publicul clujean este invitat la o experiență artistică de excepție, în care emoția, eleganța și arta se întâlnesc într-un concept unic. Pe 30 mai 2026, Sala Auditorium Maximum din Cluj-Napoca va găzdui „SIGNATURE NIGHT”, cel mai nou și amplu proiect Ars Vivendi – un eveniment care reunește într-o singură seară două dintre cele mai apreciate producții ale companiei: „Classical meets Poetry” și „Iconic Movie Soundtracks & Famous Monologues”.

Conceput ca un spectacol de tip Art Fusion, „SIGNATURE NIGHT” promite o călătorie artistică intensă și memorabilă, unde muzica clasică, poezia, teatrul și dansul se completează fluid într-o experiență multisenzorială aparte.

O întâlnire între capodopere clasice și coloane sonore legendare

Timp de aproximativ 80–90 de minute, spectatorii vor traversa un univers sonor și emoțional în care lucrările marilor compozitori ai lumii se împletesc armonios cu unele dintre cele mai cunoscute coloane sonore din cinematografie.

Programul muzical include compoziții semnate de:

  • Johann Sebastian Bach
  • Ludwig van Beethoven
  • Giacomo Puccini
  • Piotr Ilici Ceaikovski
  • Antonio Vivaldi
  • Camille Saint-Saëns
  • Dmitri Șostakovici
  • George Enescu

Acestea vor dialoga artistic cu muzica emblematică din filme celebre precum:

  • Gladiator
  • The Godfather
  • Pirates of the Caribbean
  • La La Land

Conceptul evenimentului pune accent pe emoție și conexiunea dintre arte, transformând scena într-un spațiu viu, în care fiecare moment spune o poveste prin sunet, mișcare și interpretare scenică.

Artiști invitați pe scena Auditorium Maximum

„SIGNATURE NIGHT” va reuni artiști apreciați din mai multe domenii artistice, fiecare contribuind la atmosfera spectaculoasă a serii:

  • Cvartetul Michael Haydn
  • Actorul Richard Balint
  • Balerina de Mătase
  • Magnum Team Dance

Prin îmbinarea muzicii live cu teatrul și dansul contemporan, Ars Vivendi propune publicului un format modern și elegant, construit în jurul emoției autentice și al expresiei artistice complete.

Un nou concept Ars Vivendi pentru publicul din Cluj-Napoca

Evenimentul marchează o nouă etapă în dezvoltarea conceptelor Ars Vivendi, recunoscute pentru spectacolele care aduc împreună diferite forme de artă într-un mod accesibil și profund emoționant.

Organizatorii descriu „SIGNATURE NIGHT” drept o celebrare a frumuseții artistice și a experiențelor culturale trăite intens, într-o atmosferă elegantă și contemporană.

Informații generale:

📍 Locație: Sala Auditorium Maximum, Cluj-Napoca
📅 Data: 30 mai 2026
🕖 Ora începerii: 19:00
🚪 Acces în sală: începând cu ora 18:30
⏳ Durata: aproximativ 90 de minute
🔞 Vârsta minimă recomandată: 8 ani

Prin „SIGNATURE NIGHT”, Ars Vivendi promite publicului o seară în care muzica, teatrul și dansul nu doar coexistă, ci creează împreună o experiență artistică memorabilă, menită să inspire și să emoționeze

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Duminică, 25 mai, ultima zi a Zilelor Clujului aduce unul dintre cele mai bogate programe din ultimii ani

Stefania Heinz

Published

on

Clujul trăiește astăzi cea mai spectaculoasă zi de sărbătoare: sute de evenimente transformă orașul într-un festival uriaș la Zilele Clujului

Cluj-Napoca pulsează astăzi de energie, muzică, culoare și emoție. Duminică, 25 mai, ultima zi a Zilelor Clujului aduce unul dintre cele mai bogate programe din ultimii ani, cu evenimente desfășurate simultan în toate colțurile orașului. De la concerte și spectacole stradale, până la parade medievale, ateliere creative, demonstrații sportive, expoziții, picnicuri urbane și experiențe pentru întreaga familie, orașul se transformă într-o scenă uriașă în aer liber. (Zilele Clujului)

Parcul Central „Simion Bărnuțiu” rămâne și astăzi inima sărbătorii. Festivalul de Vin continuă pe parcursul întregii zile, iar scena principală aduce concerte și spectacole pentru toate gusturile. Publicul va putea asculta recitalurile „Me and my piano” cu Patriciu Pop, trupa Joyride cu un tribut Roxette, Rebel Yell – Billy Idol Tribute Band și concertul ALTAR, unul dintre cele mai așteptate momente rock ale serii. Atmosfera este completată de Târgul Meșterilor Populari, Promenada Cărților, ateliere de pictură și activități interactive pentru copii și familii.

Pe Lacul Chios, caiacele revin pe apă într-unul dintre cele mai iubite momente ale festivalului, iar zona Wonder Family Fest transformă parcul într-un univers dedicat copiilor, cu mascote, dinozauri animatronici, teatru, magie, acrobații, face painting și ateliere creative. În apropiere, seniorii vor dansa în foișor, iar zona de aventură aduce escaladă, mini golf, tir cu arcul, slackline și multe alte activități sportive.

Strada Iuliu Maniu devine și astăzi locul unde comunitatea se întâlnește prin inițiative creative și sustenabile. Catrafusale continuă cu târgul de haine și obiecte vintage organizat în scop caritabil, promovând consumul responsabil și sprijinirea educației. În Centrul pentru Tineret au loc demonstrații de robotică, sesiuni de programare, expoziții de ceramică și workshopuri dedicate reciclării și sustenabilității.

În Parcul Feroviarilor, astronomia devine atracția principală a serii. Vizitatorii vor putea observa Soarele, stelele și planetele prin telescoape, în cadrul evenimentului astROmania, completat de expoziții impresionante de astrofotografie. În paralel, pe malurile Someșului, la Plaja Grigorescu, avanpremiera Vamos a la Playa aduce picnic urban, lounge bar, petanque, dans latino și DJ set-uri într-o atmosferă relaxată de vacanță.

Iulius Parc găzduiește „Vibrații pe vinil”, un eveniment care combină muzica, arta vizuală și spiritul comunitar într-o experiență urbană modernă. Totodată, Cinema Dacia și Cinema Mărăști propun spectacole de teatru, expoziții și demonstrații de dans popular și folclor.

Una dintre cele mai spectaculoase zone rămâne strada Potaissa și Zidul Cetății, unde Tabăra Istorică readuce atmosfera Evului Mediu în centrul Clujului. Gladiatori, cavaleri, dueluri medievale, școli de luptă, ateliere de fierărie și demonstrații cu arme antice transformă locul într-o adevărată incursiune în istorie. Publicul poate urmări confruntări între daci și romani, parade medievale și spectacole interactive pentru copii și adulți.

Pe strada Emile Zola, moda sustenabilă este în centrul atenției prin evenimentul ReClothing & Friends, unde hainele vintage, designerii locali și atelierele creative promovează un nou mod de a privi consumul și reutilizarea.

Cultura ocupă și ea un loc central în programul de astăzi. Turnul Pompierilor și Turnul Croitorilor găzduiesc expoziții de pictură, fotografie și istorie urbană, în timp ce Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează una dintre cele mai mari expoziții dedicate cristalelor și mineralelor. Muzeul Militar „Mareșal Constantin Prezan” își deschide porțile pentru vizitatori cu expoziții despre istoria militară a Transilvaniei, iar Muzeul Mitropoliei Clujului prezintă colecții rare de patrimoniu religios și manuscrise vechi.

În Pădurea Făget sunt organizate tururi ghidate dedicate biodiversității și protecției naturii, iar în centrul orașului continuă tururile turistice „Cluj-Napoca – The Treasure City”, care oferă vizitatorilor ocazia să descopere poveștile și patrimoniul orașului.

Evenimente speciale au loc și la Facultatea de Teatru și Film UBB, Casa Tranzit, Casa Numaa și Auditorium Maximum, unde publicul poate participa la spectacole, lansări de album, expoziții și evenimente culturale internaționale.

Sportul are și el un rol important în programul zilei. Bazele sportive Gheorgheni și La Terenuri găzduiesc demonstrații de rugby, volei, atletism, handbal și alte activități interactive pentru copii și tineri, în timp ce clasele de zumba, salsa, bachata și dans urban animă mai multe zone ale orașului.

Clujul trăiește astăzi poate cea mai intensă zi a anului. Străzile sunt pline de oameni, muzica răsună din toate direcțiile, iar orașul demonstrează încă o dată de ce Zilele Clujului au devenit unul dintre cele mai iubite festivaluri urbane din România. De la dimineață până târziu în noapte, fiecare cartier, parc sau piață spune aceeași poveste: cea a unui oraș viu, creativ și unit prin comunitate. (Zilele Clujului)

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Clujul a explodat de energie și culoare: parade spectaculoase, muzică și mii de oameni au transformat orașul într-un festival uriaș

Diana Petrescu

Published

on

Clujul a respirat din nou în ritmul comunității. Sâmbătă, orașul s-a transformat într-o scenă urbană uriașă, unde emoția, cultura și energia colectivă au curs dintr-un cartier în altul, într-o nouă zi spectaculoasă a Zilelor Clujului. De la parade pline de culoare și concerte impresionante, până la picnicuri urbane, experiențe gastronomice, spectacole medievale și nopți dedicate culturii, mii de oameni au umplut străzile și parcurile orașului într-o celebrare care a depășit granița unui simplu festival.

 

În peste 40 de spații din Cluj-Napoca, comunitatea s-a întâlnit pentru a celebra diversitatea, creativitatea și spiritul unui oraș care știe să adune oamenii împreună. Atmosfera a fost una electrizantă încă din primele ore ale zilei, iar fiecare colț al orașului a devenit o experiență în sine.

Momentul care a captat atenția tuturor a fost, fără îndoială, Parada Zilelor Clujului. Centrul orașului s-a umplut de confetti, personaje fantastice, dansatori, artiști stradali și muzică ce a răsunat printre clădirile istorice. Mii de oameni au urmărit spectacolul care a transformat străzile într-un adevărat carnaval urban. Copii, părinți, turiști și localnici au mers împreună într-o explozie de culoare și energie, într-o demonstrație autentică a spiritului clujean.

Pe măsură ce seara a coborât peste oraș, Piața Unirii a devenit epicentrul eleganței și al emoției muzicale. Publicul a fost purtat într-o atmosferă aparte în cadrul Serii de Muzică Clasică, unde artiștii Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” au oferit un moment rafinat și intens. Spectacolul a continuat cu impresionantul concert „Notte d’amore”, care a reunit pe aceeași scenă Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Corul Operei Maghiare de Stat, Corul Filarmonicii de Stat Transilvania și Orchestra Operei Naționale Române. A fost una dintre acele seri în care muzica a reușit să oprească pentru câteva clipe ritmul grăbit al orașului și să transforme centrul Clujului într-o imensă sală de spectacol în aer liber.

Parcul Central a rămas unul dintre cele mai animate puncte ale festivalului. Printre alei pline de oameni, miros de preparate internaționale și pahare de vin savurate la apus, atmosfera a fost una relaxată, dar vibrantă. Festivalul de Vin, Târgul Meșterilor Populari și Promenada Cărților au adus împreună tradiția, arta și gusturile locale. Familiile au avut parte de activități pentru toate vârstele, de la ateliere creative și zone sportive, până la plimbări cu caiacul pe Lacul Chios. În mijlocul agitației, campania „Adoptă un prieten pe viață” a reușit să aducă și momente emoționante dedicate iubitorilor de animale.

Un alt punct de atracție a fost strada Iuliu Maniu, unde conceptul „Midnight Snack”, susținut de Vodafone, a redefinit ideea de comunitate urbană. O masă comună întinsă în mijlocul orașului a adunat oameni diferiți în jurul acelorași gusturi și conversații. Evenimentul a pus accent pe hrana sustenabilă, producătorii locali și bucuria simplă de a împărți experiențe într-un spațiu public transformat într-un loc viu și autentic.

În Parcul Feroviarilor, tehnologia și educația s-au întâlnit într-un format modern și interactiv. Demonstrațiile de robotică, atelierele IT și experiențele de educație imersivă din cadrul EDUSPHERA au atras sute de tineri și familii curioase să descopere viitorul. În același spațiu, Picnic Boutique și Handmade Transilvania au completat atmosfera cu produse artizanale, design local și activități creative.

De-a lungul Someșului, la Plaja Grigorescu, avanpremiera Vamos a la Playa 2026 a adus o combinație relaxată de expoziții, dans, muzică și picnic urban. Zona a devenit un refugiu pentru cei care au ales să se bucure de festival într-un ritm mai calm, aproape de apă și natură.

În contrast spectaculos cu vibe-ul modern al orașului, strada Potaissa și Zidul Cetății au readus publicul în trecut prin Tabăra Istorică. Gladiatori, cavaleri, meșteșugari și spectacole cu foc au recreat atmosfera medievală într-un decor impresionant. Sunetul armurilor și demonstrațiile de luptă au atras constant public curios și entuziasmat.

Tot sâmbătă, Noaptea Muzeelor a deschis porțile unor importante spații culturale din oraș. Turnul Pompierilor, Turnul Croitorilor, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Muzeul Militar „Mareșal Constantin Prezan” s-au numărat printre locurile vizitate de clujeni și turiști într-o noapte dedicată patrimoniului și culturii.

Evenimentele au continuat simultan în Piața Muzeului, pe strada Universității, Bulevardul Eroilor, în bazele sportive Gheorgheni și La Terenuri, în Parcul Zorilor, la Iulius Parc, dar și în cinematografe și hub-uri culturale din oraș. Clujul a funcționat ca un organism viu, în care fiecare zonă a contribuit la aceeași poveste despre comunitate, apartenență și bucuria de a trăi împreună.

Zilele Clujului au demonstrat încă o dată că orașul nu este definit doar de clădiri sau evenimente, ci mai ales de oamenii care îi dau viață. Iar sâmbătă, Clujul a fost mai mult decât un oraș — a fost o stare de spirit.

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era