Sponsorizat
Categories: Eveniment

Drumul Capusu-Rasca-Belis a primit finantare europeana pentru modernizare – E fain la Cluj!

Sponsorizat
Sponsorizat

Consiliul Județean Cluj a obținut, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, o nouă finanțare europeană nerambursabilă. În valoare de 1.279.306 lei, aceasta vizează realizarea etapei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Modernizare drum județean 103K Căpușu Mare/DN1-Agârbiciu-Râșca-Beliș/DN1R, între kilometri 9+435 și 35+155 și DJ 103L intersecție cu DJ 103K-Râșca, între kilometri 5+100 și 8+000”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am obținut acești bani europeni pentru pregătirea unui proiect ce urmează a fi depus și finanțat în următoarea perioadă de programare, 2021-2027. Consiliul Județean a început deja întocmirea documentației tehnico-economice aferente modernizării celor aproximativ 29 de km de drum județean, astfel încât până în luna iulie 2022 etapa de proiectare să fie finalizată. Ulterior, vom depune proiectul în vederea obținerii finanțării europene pentru execuția propriu-zisă”.

De o complexitate ridicată, lucrările de intervenție care se vor realiza pe aceste drumuri județene de importanță turistică vor începe de la fundaţia căii de rulare şi se vor încheia cu așternerea a două straturi de asfalt, binder şi start de uzură. De asemenea, proiectul prevede şi realizarea de acostamente, şanţuri, rigole şi podețe, racorduri la drumurile laterale, montarea de parapeți metalici, investiția urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago