Sponsorizat
Categories: Eveniment

Emil Boc, după adoptarea măsurilor de relaxare: „Dacă am fi suficient de raţionali, nu ar trebui să se întâmple. La orizont este un tsunami”

Sponsorizat
Sponsorizat

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat joi, 9 decembrie, că România nu ar trebui să ia măsuri de relaxare înainte de sărbători.Edilul spune că în Europa este ”un tsunami” care vine către noi, iar pandemia nu a trecut. ”Dacă am fi suficient de raţionali, asta nu ar trebui să se întâmple acum în România”, a afirmat Boc, citat de ziare.com.”Dacă mă uit în Europa, îmi dau seama că la orizont este un…un tsunami, este un val care vine şi cam aşa a fost de care fiecare dată, de la Vest la Est (…) Ce înseamnă? Încă nu am scăpat de pandemie, asta e prima concluzie pe care trebuie să o avem în minte. A doua este că ultimul val, din nefericire, a adus foarte multe pierderi de vieţi în România, pentru ca am avut un fond scăzut de vaccinare”, a declarat, joi, Emil BocPrimarul afirmă că, în timp ce Europa discută despre vaccinarea obligatorie în multe domenii, în România se relaxează măsuri.”Acum, uitându-mă la ce se întâmpla în Franţa, Europa, Belgia, Italia, tot mai mult se vobeşte despre obligativitatea vaccinării personalului medical, celor din asistenţă socială. De asemenea, se vorbeşte despre obligativitatea certificatului verde pentru multiple şi diverse activităţi, care să includă si doza 3. Dacă ne uităm la ce fac alţii şi dacă am fi suficient de raţionali, (…) asta nu ar trebui să se întâmple acum în România. Să ne asiguram ca avem un grad de vaccinare cât mai ridicat, ca în momentul în care vine valul ăla la noi să nu mai avem aşa probleme cu decesele şi să nu mai aglomerăm aşa spitalele. Sper ca Guvernul să ia măsuri pentru siguranţa romanilor şi nu pentru interesul unui partid sau altul”, a mai declarat primarul din Cluj-Napoca.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

4 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

6 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago