Sponsorizat
Categories: Eveniment

Este pus în pericol Metroul din Cluj de recensământ? Sociolog: „Metroul este oricum calculat pentru o cifră care nu a fost rezonabilă nici înainte de publicarea datelor recensământului”

Sponsorizat
Sponsorizat

Conform rezultatelor făcute publice zilele trecute de Institutul Național de Statistică (INS), Cluj-Napoca și-a redus numărul locuitorilor cu aproape 40.000 de persoane față de recensământul din 2011. Conform recensământului din 2021, în oraș locuiesc circa 286.000, în condițiile în care în 2011, erau circa 324.576.Cauza principală a acestei situații este migrația internă, adică oameni care locuiesc în Cluj-Napoca, dar nu și-au schimbat în buletin domiciliile, susține sociologul Norbert Petrovici, conferențiar la UBB și director al Centrului Interdisciplinar de Studiu a Datelor din universitate. El arată că, de exemplu, la două multinaționale din oraș, cu 1.000-1.500 de angajați, a constatat că 65% din personal are buletinul în alte localități, deși efectiv angajații trăiesc în Cluj-Napoca.Sociologul susține că în Cluj, populația este subevaluată cu circa 20-30.000 de persoane. Un efect imediat și negativ al acestei subevaluări este faptul că anumite proiecte cu finanțare europeană depind de numărul populației, cel mai evident fiind metroul din Cluj-Napoca, completează el.Pe de altă parte, primarul Emil Boc a declarat pentru „Adevărul” că, de fapt, această scădere nu afectează foarte mult proiectele Primăriei deoarece populația zonei metropolitane a crescut.„În cazul Clujului este absolut evidentă implicația în ceea ce privește metroul. Metroul este oricum calculat pentru o cifră care nu a fost rezonabilă nici înainte de publicarea datelor recensământului. Ar fi trebuit luat în considerare tot județul pentru a fi 600.000 de locuitori. După datele publicate de INS în 2011 erau 324.000 de locuitori în oraș. Recensământul din 2021 ne arată că nu ar fi nici măcar atât.E clar că pentru proiectele mari aceste cifre nu ajută. În același timp, eu cred că datele reflectă și o realitate, nu e doar un dezastru. Unele proiecte se bazează pe populații mult prea mari datorită modului în care funcționează proiectele de finanțare europeană”, a declarat sociologul pentru Adevarul. 65% din angajații de la multinaționale nu au buletin de Cluj„INS are o limită metodologică, putându-se mișca între niște granițe trasate legal cu privire la ce tipuri de informație poate folosi. INS nu poate folosi orice fel de informații, pentru că legea este strictă în acest sens. Tot prin lege este stipulat cum poate  folosi datele administrative și cu ajutorul regresiei matematice să completeze datele bazându-se pe estimări probabilistice, cu marje mari de încredere având în vedere eșantioanele mari. Cu toate astea, nu poate face orice. Indiscutabil, poate folosi datele de exemplu de telefonie mobilă, dar ele nu sunt date administrative. Partea cea mai complicată pentru INS este evident cea legată de migrația internă”, a mai spus acesta.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago