Eveniment
Fast & Furious de Cluj | Șofer, căutat după o cursă nebună prin oraș, pe contrasens și pe trotuar. Fugea de polițiști

Cursa, desprinsă, parcă, din filmele de acțiune, s-a derulat în centrul orașului Gherla. Polițiștii îl caută pe șofer, mai ales că acesta a produs și un accident.
“Cursa” a început marți, în jurul orei 17.00, după ce polițiștii l-au observat pe șofer în timp ce depășea neregulamentar și circula pe contrasens, între Livada și Gherla.
Acesta și-a continuat drumul cu viteză infernală prin Gherla, urmărit de polițiști. În centrul orașului, șoferul a fost la un pas să lovească câțiva pietoni, care traversau pe zebră, iar, apoi, a lovit o dubă care i-a ieșit în cale. Potrivit Gherlainfo, șoferul nu a oprit nici atunci, ci a urcat pe trotuar, unde a rulat câțiva zeci de metri printre pietoni, a pătruns pe un rondou de flori, a pus un copac la pământ și și-a continuat drumul spre Dej. Din primele informații, șoferul conducea un autovehicul marca Audi, de culoare gri, cu număr străin, probabil de Marea Britanie (UK). Acesta este căutat acum de polițiști, în vederea identificării și luării măsurilor legale.
Eveniment
O mașină s-a făcut ZOB în Florești. Doi tineri, la spital

Eveniment
Accident GRAV de circulație la Cluj. Tânăr de 19 ani, scos din mașină cu descarcerarea

Eveniment
Un adolescent de 16 ani s-a urcat drogat la volan şi a provocat un accident cu patru răniţi

-
Eveniment2 days ago
Peste 1.000 de credincioși au ajuns deja la Mănăstirea Nicula. Recomandările autorităților
-
Eveniment2 days ago
Bărbat căzut într-o groapă de 4 metri adâncime în Aghireșu Fabrici
-
Eveniment1 day ago
Incendiu puternic într-o localitate clujeană. Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale
-
Eveniment21 hours ago
Aproximativ 15.000 de pelerini se află la Mănăstirea Nicula
-
Eveniment1 day ago
Urmărit național, depistat de polițiștii clujeni la Gherla
-
Eveniment20 hours ago
RO ALERT la Cluj. Rupere de nori la pelerinajul cu 20.000 de credincioşi de la mănăstirea Nicula. Avertizare de cod roşu
-
Eveniment19 hours ago
Un adolescent de 16 ani s-a urcat drogat la volan şi a provocat un accident cu patru răniţi
-
Eveniment23 hours ago
Noapte agitată pentru polițiștii clujeni. Val de dosare penale pentru șoferi beți sau drogați