Sponsorizat
Categories: Eveniment

Filmul bolivian “Utama” a obţinut marele trofeu la cea de-a 21-a ediţie TIFF

Sponsorizat
Sponsorizat

Producţia boliviană “Utama” (Casa noastră), filmul de debut al regizorului Alejandro Loayza Grisi, a primit, sâmbătă seara, în cadrul Galei de decernare a premiilor, Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. 
Pelicula s-a clasat pe primul loc şi în preferinţele cinefililor prezenţi la festival, obţinând în urma votului acestora Premiul Publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de MasterCard.

Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro, i-a revenit cineastului Guomundur Arnar Guomundsson, pentru filmul “Beautiful Beings”. De asemenea, pentru rolurile din filmul “The Night Belongs to Lovers”, actorii Laura Müller şi Schemci Lauth, au fost distinşi cu Premiul pentru cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim.

Actriţa Maia Morgenstern a primit Premiul de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz.

“Acest moment al omagiului mă emoţionează foarte profund, în mod sincer. E un moment al evaluării. Când te întrebi, la ce a trebuit să renunţi şi sunt profund recunoscătoare TIFF şi tuturor celor care au făcut posibil acest moment. Sunt recunoscătoare fiecăruia dintre dumneavoastră!”, a afirmat Maia Morgenstern.

“Miracol”, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri, a obţinut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro, constând în role de film şi servicii de post-producţie, oferit de Cinelab România. Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania i-a fost acordat Alinei Grigore, autoarea filmului “Crai Nou”, distins în 2021 cu Marele Premiu la San Sebastián.

Juriul ZFR a acordat şi o menţiune Specială filmului “Om-Câine”, în regia lui Ştefan Constantinescu. Cel mai votat film autohton la această ediţie, “Capra cu trei iezi”, debutul lui Victor Canache, a fost distins cu Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Dacin Sara şi înmânat pe scena galei de Mircea Geoană, Secretar General Adjunct NATO.

Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro, în servicii constând în echipament, cameră, electrică şi grip oferite de CutareFilm, i-a fost acordat filmului “Aurică, viaţă de câine”, regizat de Mihai Dragolea.

În aceeaşi secţiune, juriul a oferit şi două menţiuni speciale filmelor “Moştenirea”, regizat de Marian Fărcuţ şi “Fragmentări”, regizat de Miruna Minculescu. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film unui film din secţiunea ZFR, a fost cucerit de lungmetrajul “Imaculat”, regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark.

Documentarul “Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, regizat de Sebastian Mihăilescu, a fost desemnat câştigător al Premiului secţiunii What’s up, Doc?, în valoare de 2.000 de euro, oferit de TenarisSilcotub. În aceeaşi secţiune, devenită competiţională începând cu această ediţie, a fost acordată şi o menţiune specială filmului “Atlantida”, în regia lui Yuri Ancarani.

Filmele premiate la TIFF 2022 vor avea parte de proiecţii speciale duminică, în ultima zi de festival.

Gala premiilor TIFF, prezentată de Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului, alături de jurnalista Amalia Enache, a fost transmisă live pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube al festivalului şi a fost urmărită de cei peste 2.000 de spectatori prezenţi la eveniment.

David Popovici, înotătorul român proaspăt sosit de la Campionatul Mondial de nataţie cu medalii de aur la probele de 100 şi 200 metri liber, a transmis în cadrul galei un mesaj video de mulţumire adresat susţinătorilor săi din Cluj-Napoca.

Momentele muzicale speciale din cadrul galei de decernare a premiilor au fost asigurate de trupa The Mono Jacks şi de solistul Mihail.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerul Culturii, al Centrului Naţional al Cinematografiei, al Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Institutul Cultural Român.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

9 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago