Sponsorizat
Categories: Eveniment

Florin Niță, foarte aproape de Universitatea Cluj. Portarul și-ar fi dat acordul să evolueze sub comanda lui Toni Petrea

Sponsorizat
Sponsorizat

După cinci ani petrecuți în Cehia, Florin Niță (36 de ani) este la doar un pas să revină în Liga 1. În ultimul sezon, goalkeeper-ul român a evoluat sub formă de împrumut la Pardubice și a impresionat în campionatul ceh.Contractul său cu cei de la Sparta Praga a expirat, iar Pardubice a încercat să îl transfere definitiv. Însă, totul a picat din cauza pretențiilor financiare mult prea mari ale portarului. Florin Niță ar fi decis să revină în campionatul României, unde a mai jucat pentru Concordia Chiajna și FCSB.În cursul zilei de sâmbătă, 15 iulie, goalkeeper-ul a purtat negocieri cu cei de la Universitatea Cluj și și-a dat acordul să evolueze sub comanda lui Toni Petrea, scrie digisport.ro.Alegerea lui Florin Niță nu este una surprinzătoare, dat fiind faptul că în lotul ardelenilor se află alți fotbaliști cu foarte mare experiență în primul eșalon fotbalistic: Alexandru Chipciu, Dan Nistor, Bogdan Vătăjelu, Bogdan Mitrea sau Mihai Bordeianu.Portarul vede cu ochi buni revenirea în România. Acesta va fi titular de drept în poarta ”Șepcilor Roșii”, iar acest lucru l-ar ajuta să prindă din nou echipa națională, acolo unde nu a mai jucat din luna iunie a anului 2022, de la înfrângerea cu Muntenegru, scor 0-3.300.000 de euro este cota de piață a lui Florin Niță, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.Universitatea Cluj se mută la MediașÎn perioada 3-6 august, Cluj Arena este gazda unui celebru festival de muzică și, așa cum se întâmplă în fiecare an, “Șepcile Roșii” sunt nevoite să evolueze pe un alt stadion la începutul sezonului.Deși au făcut cerere pentru a juca la Sibiu, oficialii celor de la Universitatea Cluj s-au lovit de un refuz, astfel că au ales arena din Mediaș pentru a evolua în primele două partide de acasă.Astfel, meciurile cu Rapid (etapa 2) și Dinamo (etapa 4) vor avea loc la Mediaș, urmând ca Universitatea Cluj să revină pe propriul teren contra rivalei CFR Cluj (etapa 6).“Derby-urile cu Rapid şi Dinamo se joacă la Mediaş. Revenim acasă pentru meciul cu CFR. Stadionul ‘Gaz Metan’ din Mediaş va găzdui FC Universitatea Cluj pentru două partide, cu Rapid şi cu Dinamo din etapa a doua, respectiv etapa a patra din Superliga.Această decizie vine după ce solicitarea clubului nostru de a utiliza Stadionul Municipal din Sibiu nu a fost aprobată de către autorităţile locale sibiene. Băieţii antrenaţi de Anton Petrea vor reveni pe Cluj Arena pentru partida din etapa a şasea cu CFR”, au anunțat clujenii.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago