Sponsorizat
Categories: Eveniment

Gheorghiţă, despre valul 4: Nu este exclusă posibilitatea să ne apropiem deja de un platou

Sponsorizat
Sponsorizat


Coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că nu este exclus ca România să se apropie de un platou al cazurilor de COVID, precizând, însă, că un platou de 15.000 de cazuri pe zi este mult prea mare.
Întrebat marți, în conferința de presă de la Palatul Victoria dacă vârful valului 4 va fi atins în luna octombrie sau mai târziu și cum vor fi sărbătorile de iarnă în acest an, Valeriu Gheorghiță a spus că este posibil ca acum să ne apropiem spre un platou. 

“Dinamica numărului de cazuri este greu de estimat în această perioadă pentru că depinde foarte mult de măsura în care reuşim să respectăm măsurile care au ca obiectiv limitarea răspândirii infecţiei şi măsura în care vom reuşi să ne vaccinăm într-un număr mai mare. Din ceea ce am observat în datele raportate zilnic, nu este exclusă posibilitatea să ne apropiem deja de un platou, însă, chiar şi în felul acesta, un platou la peste 15.000 de cazuri este mult prea mare pentru că, evident, numărul de cazuri grave va fi atât de crescut încât va depăşi capacitatea sistemului medical. Trebuie să reducem numărul de cazuri noi prin măsurile deja cunoscute şi prin vaccinare, să reducem numărul de cazuri grave – şi acest lucru se poate face pe de o parte prin vaccinare, pe de altă parte, printr-o monitorizare corectă a pacienţilor care se află acasă să nu întârzie prezentarea la medic şi să ţină legătura cu medicii de familie, tocmai pentru că așa putem să identificăm din timp acele semne de alarmă, de gravitate care trebuie să ne ducă la spital, în felul acesta cred că putem să avem un control mai bun a presiunii pe spitale”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. 

În ceea ce privește cât de “liniștite” vor fi sărbătorile, medicul a spus că acest lucru depinde de fiecare dintre noi.

“Depinde de cât de mult ne vom implica fiecare dintre noi. Este evident că, pe de o parte, vorbim de rolul autorităţilor, dar pe de altă parte este important ca oamenii să se informeze din surse oficiale şi să înţeleagă că doar prin respectarea măsurilor igienico-sanitare şi prin vaccinare, având exemplul celorlalte ţări, putem să ţinem sub control efectele negative ale acestei pandemii şi aici mă refer la numărul de cazuri grave şi la spitalizări şi evident la decese”, a mai completat Gheorghiță.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

9 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

16 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago