Sponsorizat
Categories: Eveniment

I-au smuls poșeta, în care se aflau 3.000 de lei. Au ajuns în arest

Sponsorizat
Sponsorizat

La data de 14 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au reținut pentru 24 de ore, 2 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, respectiv un bărbat în vârstă de 32 de ani și o tânără în vârstă de 20 de ani, ambii din județul Mureș.
În fapt, în cursul zilei de 13 octombrie 2022, în jurul orei 14.45, în timp ce se aflau pe Aleea Brazilor din municipiul Gherla, bărbatul ajutat de tânără, ar fi agresat fizic o femeie, iar ulterior i-ar fi sustras poșeta în care se afla suma de aproximativ 3.000 de lei.

În baza activităților investigativ-operative cei doi au fost identificați în scurt timp de către polițiști în municipiul Gherla, iar în urma controlului corporal efectuat asupra acestora, polițiștii au identificat și ridicat 3 plicuri cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.De asemenea, în cauză au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară la locuințele acestora, unde au fost identificate și ridicate bunuri de interes operativ.

Ca urmare a probatoriului administrat pe numele lor a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind depuși într-un Centru de Reținere și Arestare Prevenitivă.

 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago