Sponsorizat
Categories: Eveniment

În ce stare se află cei doi oameni căzuți cu mașina într-o râpă la Raliul Clujului

Sponsorizat
Sponsorizat

Echipajul cu numărul de concurs 114 format din Tudor Pătruțoiu (pilot) și Alin Vasile Cosman (copilot), a suferit un accident pe finalul probei speciale „Dângău 2”, în prima zi de concurs de la Raliul Clujului.
„În decursul primei zile de concurs de la Raliul Clujului Star Lubricants, echipajul cu numărul de concurs 114 format din Tudor Pătruțoiu – pilot, respectiv Alin Vasile Cosman – copilot, a suferit un accident pe finalul probei speciale «Dângău 2».

În urma producerii accidentului, conducerea competiției a fost notificată prin semnalul SOS al dispozitivului de urmărire și monitorizare al automobilului de concurs, fiind direcționate automat toate dispozitivele medicale prezente la fața locului: ambulanța SMURD TIM – Terapie Intensivă Mobilă, cel mai înalt nivel de echipare, precum și MIV-ul – automobil medical de prim-ajutor

Până la ajungerea echipelor medicale, ambii sportivi s-au autoextras din automobilul ajuns într-o râpă cu o adâncime de peste 7 metri, însă au solicitat intervenția echipajului de descarcerare dată fiind diferența de nivel foarte mare între drum (probă) și locul în care ajunseseră. Intervenția – atât cea medicală cât și cea de extracție – s-au derulat cu promptitudine, cei doi membri ai echipajului fiind preluați de ambulanța SMURD TIM și transportați la UPU – a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca” au transmis reprezentanții de la Raliul Clujului, într-o postare pe Facebook.

În ce stare se află cei doi din echipajul 114
„Predați medicilor de gardă, sportivilor li s-au făcut toate investigațiile de specialitate ce se impun: CT, analize și stabilizare. Florin MATEI, președintele Comisiei Medicale a FRAS s-a aflat într-o neîntreruptă legătură cu medicii și echipajele medicale, informându-ne despre starea celor doi sportivi. Pilotul – Tudor Pătruțoiu – a suferit o fractură costală pe partea stângă, producându-se și un pneumotorax – firesc în cazul unor asemenea fracturi puternice. În ceea ce privește starea copilotului – Alin Vasile Cosman – acesta a suferit la rândul său o fractură costală, însă fără urme de pneumotorax, precum și o factură de claviculă.

Starea ambilor sportivi este una bună, evident, cu durerile aferente. Important este că ambii rămân internați la Secția de Pneumoftiziologie sub supraveghere, până când vor considera medicii de specialitate că este necesar. Le dorim ambilor sportivi o recuperare ușoară și însănătoșire grabnică”, au mai trasmis reprezentații de la Raliul Clujului 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago