Sponsorizat
Categories: Eveniment

În stil american. USR a dat startul competiției interne pentru desemnarea candidatului la Primăria Cluj-Napoca

Sponsorizat
Sponsorizat


În etapa publică a desemnării candidatului partidului pentru primărie, clujenii sunt chemați să aleagă între trei nume propuse de partid: Viorel Băltărețu, Mihaela Nia și George Trif.
USR Cluj-Napoca a lansat, luni, campania ,,Tu alegi”, etapa publică a desemnării candidatului partidului pentru Primăria Cluj-Napoca. Cei trei candidați care cer votul clujenilor pentru a primi nominalizarea sunt Viorel Băltărețu, deputat de Cluj și președintele organizației locale, Mihaela Nia, vicepreședinte în Biroul Local Cluj-Napoca și George Trif, vicepreședinte în Biroul Județean și coordonatorul Departamentului de Politici Publice USR Cluj. 

Într-o conferință de presă, coordonatorul campaniei, Ciprian Rus, a prezentat în ce constă etapa publică.

“Avem trei candidați buni care au primit voturile membrilor din USR Cluj-Napoca și care au intrat în etapa a doua a procesului de primaries pe care îl organizăm. Această etapă presupune prezentarea candidaților către clujeni, dezbateri și campanii în stradă, astfel încât cei trei candidați să fie cât mai bine cunoscuți, ei ca persoane, dar și viziunile lor pentru Cluj-Napoca. Vrem să implicăm clujenii în alegerea candidatul care le reprezintă cel mai bine aspirațiile pentru oraș. La final, organizația locală va da un vot de validare candidatului clujenilor. Ne dorim ca acest candidat să fie mai mult decât al USR, să fie al oamenilor care trăiesc, muncesc și vor să se bucure de viață în orașul nostru”, a declarat Ciprian Rus.

Cei trei candidați au prezentat motivele pentru care candidează.

Viorel Băltărețu: “Îmi doresc un Cluj pentru toți clujenii”
“Clujul s-a transformat sub ochii noștri în ultimii 20 de ani. Și-a schimbat spiritul. Pentru cei ce-l cunosc de dinainte de anii 2000, e de nerecunoscut.  De la orașul cu spirit universitar, multi-cultural, cu oameni întreprinzători, a devenit bun pentru puțini și stres pentru mulți. Clujul ne-a rămas drag, dar Clujul nu-și mai iubește clujenii”, a opinat deputatul Băltărețu, principalul favorit în cursa internă din USR Cluj-Napoca.

Acesta a afirmat că Clujul “e un oraș cu oameni stresați, care nu-și mai permit să trăiască decent”.

“Cât costă un apartament? Cât costă o chirie pentru un student sau pentru un nou venit în Cluj-Napoca? Cât costă chiria pentru un profesor, pentru un asistent medical sau pentru un muncitor? Cât costă roșiile și ardeii în renovata Piață Mihai Viteazu, din care au fost excluși mulți producători locali? Cât costă o plăcintă la târgul de Crăciun din centru? Cât costă chiria în târg și câți producători locali autentici și-au permis să o plătească anul ăsta? Cât ne costă timpul pe care îl pierdem zilnic în trafic? Au toți clujenii servicii care să le permită un trai bun în Cluj? Sunt destule oportunități profesionale? Avem o strategie pentru atragerea talentelor din domenii diverse?”, sunt întrebările rostite de Viorel Băltărețu. 

Mihaela Nia, vicepreședinte în Biroul Local Cluj-Napoca, își axează campania pe problematica familiei și a mediului economic.

“Lucrez în învățământ de 13 ani și proiectele pe care le-am susținut și în care m-am implicat în USR sunt cele legate de calitatea vieții familiilor. Sunt școli în Cluj, sunt grădinițe, creșe. Dar sunt ele destule, există un plan pe termen lung legate de acestea, sunt moderne? Ce ziceți de grădinița senzorială? Se întâmplă la Brașov!

Avem startups în Cluj. Avem antreprenori care, prin afacerile lor inovative, duc orașul pe plan european. Dar sunt ei susținuți cu adevărat în dezvoltarea business-ului, au infrastructură pentru micile sau marile lor afaceri?”, s-a întrebat Mihaela Nia. 

La rândul său, George Trif, vicepreședinte în Biroul Județean și coordonatorul Departamentului de Politici Publice USR Cluj, a spus că a decis să candideze pentru că înțelege Clujul.

“Fac acest pas pentru că înțeleg Clujul. Am 34 de ani, m-am născut, am crescut și mi-am întemeiat o familie aici. De mic, am văzut cum Clujul a ieșit din conul de umbră al vieții dinainte de 1989 și a pășit în rândul orașelor moderne, mulțumită fondurilor europene. Am văzut ce a câștigat orașul și ce a pierdut. 

Cel mai important, însă, e că am văzut cum viața clujenilor a devenit, paradoxal, mai grea, într-un oraș tot mai bogat și mai mare. Am văzut cum o parte din familia de aici, colegi din școala generală, liceu și facultate au plecat din oraș și din țară din lipsă de oportunități. Am văzut cum traficul a crescut, dar infrastructura a rămas în urmă”, a declarat George Trif.

Clujenii pot deja vota online pentru unul dintre candidați la https://cluj.usr.ro/tu-alegi/.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

6 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

14 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago