Sponsorizat
Categories: Eveniment

INCENDIU la o casă de vacanță din Cluj. S-a făcut scrum

Sponsorizat
Sponsorizat

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente pentru a stinge un incendiu care a distrus în totalitate o casă de vacanță în localitatea Dealu Negru, comuna Călățele.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 15:35, iar la fața locului s-au deplasat imediat două autospeciale cu apă și spumă.

“Din moment ce incendiul se manifesta generalizat la sosirea pompierilor, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de la Garda de Intervenție Gilău. Flăcările au afectat casa, construită din lemn și beton, pe o suprafață de 160 mp.

De asemenea, focul s-a extins parțial și la o anexă gospodărească, în vecinătatea căreia se afla un rezervor cu motorină. În acest caz, pompierii au reușit protejarea rezervorului.

Echipajele sunt încă la fața locului și înlătură efectele negative ale incendiului, care a pornit cel mai probabil de la o afumătoare. Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago