Sponsorizat
Categories: Eveniment

Incident extrem de grav la bordul unui avion comercial! Un pilot a încercat să oprescă intenţionat motoarele

Sponsorizat
Sponsorizat

Din fericire, echipajul prezent la bord a reușit să-l imobilizeze pe bărbat, iar forţele de ordine l-au arestat la aterizare.
Un zbor al companiei americane Alaska Airlines cu destinaţia San Francisco a fost deviat spre Portland, Oregon, după ce un pilot care nu era de serviciu şi care se afla în cabina de pilotaj a încercat să saboteze aeronava prin dezactivarea motoarele aeronavei, relatează Reuters.

Zborul 2059 al companiei Alaska Airlines, operat de Horizon Air din Everett, Washington, a fost deviat duminică după ce a fost raportată o ameninţare credibilă la adresa securităţii, a precizat compania aeriană.

Suspectul, Joseph David Emerson, în vârstă de 44 de ani, a fost arestat şi se confruntă cu 83 de capete de acuzare.

“L-am scos din cabina de pilotaj pe tipul care a încercat să oprească motoarele. Nu pare să cauzeze nicio problemă în spate. Vrem ca forţele de ordine să intervină de îndată ce ajungem la sol”, a transmis pilotul Horizon către controlul traficului aerian al FAA, potrivit înregistrării audio postate de LiveATC.

Administraţia Federală a Aviaţiei a informat companiile aeriene, într-o notificare, că pilotul aflat în afara serviciului a încercat să dezactiveze motoarele avionului regional Embraer 175 prin desfăşurarea sistemului de stingere a incendiilor şi a adăugat că echipajul a reuşit să îl inobilizeze pe individ şi să îl scoată din cabina de pilotaj. Motoarele nu au fost niciodată dezactivate.

FBI din Portland a declarat că “investighează şi poate asigura publicul călător că nu există nicio ameninţare continuă legată de acest incident”.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago