Sponsorizat
Categories: Eveniment

Iohannis anunță măsuri dure anti-COVID: Masca obligatorie peste tot, circulaţie restricţionată noaptea, toate școlile închise

Sponsorizat
Sponsorizat

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că este nevoie de măsuri mai ferme pentru controlul pandemiei de COVID-19, subliniind că cele care au fost luate până în prezent nu mai sunt suficiente.
Astfel, Iohannis consideră că sunt nevoie de măsuri mai dure pentru a limita îmbolnăvirile cu noul coronavirus,

„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut şi astăzi mulţi, prea mulţi care au decedat şi trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente.

Sunt necesare măsuri în plan naţional, precum: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile şi cele publice şi cele private trebuie interzise, târgurile şi pieţele trebuie închise, portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau în exterior, portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu, iar firmele şi autorităţile trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât şi transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând în acest fel distanţarea suficientă între persoane”, a declarat şeful statului, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis a spus că autorităţile doresc să controleze răspândirea pandemiei de COVID-19, dar în acelaşi timp vor să dea şanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale.

„În acelaşi timp ne dorim să continue activităţile economice. Nu dorim să închidem economia românească, noi dorim să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejaţi şi economia funcţionează în continuare şi da, vrem ca românii să îşi continue viaţa cât de mult se poate, apropiat de o viaţă normală, doar că nu suntem în condiţii normale, suntem în condiţii de pandemie şi nu putem să facem abstracţie de acest lucru”, a mai precizat Iohannis.

România a înregistrat, joi, un număr record de infectări cu noul coronavirus.

9.714 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 37.685 de teste la nivel naţional, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În ultimele 24 de ore, 121 de persoane au murit din cauza COVID-19, iar 1.014 pacienţi sunt internaţi în secţiile de Terapie Intensivă din ţară.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

13 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

20 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago