Sponsorizat
Categories: Eveniment

ITM Cluj cu ochii vânzătorii de petarde și artificii. Producătorii și comercianții neautorizați riscă pedeapsa cu închisoarea

Sponsorizat
Sponsorizat


Cei care nu respectă legea și vând/produc petarde și artificii ilegal sunt pasibili chiar și de închisoare.
Sezonul petardelor a început și în județul Cluj, iar ITM anunță controale în următoarea lună la vânzătorii de articole pirotehnice.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj efectuează controale, în perioada 05.12.2023 – 05.01.2024, în cadrul unei acțiuni naţionale, de verificare a modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale, de către agenţii economici, se aplică amenzi cuprinse între 2.000 şi 15.000 LEI”, potrivit unui comunicat ITM Cluj.

Cine poate vinde petarde și artificii
„În conformitate cu prevederile  Legii nr.126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive:

Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.

Spaţiile de comercializare a articolelor pirotehnice se vor amenaja în afara imobilelor cu destinaţia de locuit.

Articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole, numai după obţinerea autorizaţiei de a le deţine şi comercializa din partea inspectoratului teritorial de muncă şi a inspectoratului de poliţie judeţean şi după obţinerea acordului unităţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărei rază de competenţă funcţionează.

Persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deţine şi utiliza articole pirotehnice din categoriile cu nivel de risc foarte scăzut şi scăzut (de divertisment sau alte scopuri decât divertisment).

Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor”, se mai arată în comunicatul ITM Cluj.

Vânzarea ilegală de articole pirotehnice se pedepsește cu închisoarea
ITM Clu avertizează că, în baza Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive, se prevede:

Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Comercializarea articolelor pirotehnice, din categoriile cu nivel de risc foarte scăzut şi scăzut, către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Cum se poate obţine autorizaţie pentru deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice?
În vederea obţinerii autorizaţiei pentru deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice, se va depune la sediul ITM Cluj, str.G. CoȘbuc, nr.2, un dosar care să cuprindă:

 – cerere pentru autorizare, care trebuie să conţină cel puţin: denumirea, sediul şi obiectul activităţii, adresa, numărul de telefon/fax, persoana de contact, precum şi tipul materiilor explozive cu care efectuează operaţiuni;

 – copie de pe certificatul de înregistrare şi statutul operatorului economic;

 – certificatul constatator de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), eliberat cu cel mult 30 de zile anterior datei de solicitare a autorizării;

 – cazierul judiciar pentru asociaţi şi administratori, din care să rezulte că nu au fost    condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa cu închisoare mai mare de 2 ani pentru infracţiuni comise cu intenţie;

 – planul locaţiei unde se realizează activitatea în care să fie evidenţiate amplasarea locurilor de muncă,

  – schema electrică monofilară de alimentare cu energie electrică a locaţiei unde se desfăşoară activitatea;

  – planul cuprinzând dotările şi amplasarea mijloacelor tehnice pentru combaterea şi prevenirea incendiilor;

 – schema instalaţiei de protecţie contra tensiunilor accidentale, inclusiv contra supratensiunilor atmosferice cu precizarea rezultatelor măsurării rezistenţei prizelor efectuate la termenul scadent;

 – lista cu personalul care este desemnat si instruit să manipuleze articole pirotehnice.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago