Sponsorizat
Categories: Eveniment

La Cluj s-a deschis primul liceu hibrid din Romania. Elevii aleg ce vor sa studieze – E fain la Cluj!

Sponsorizat
Sponsorizat

La liceul Spark, elevii fac cursurile online în limba engleză cu profesori din 6 ţări.

Inspirată de pandemie şi cu gândul la viitor, Ruxandra Mercea a deschis la Cluj-Napoca primul liceu internaţional hibrid din România, un liceu care îi scuteşte pe elevi de materiile care nu îi pasionează.

La Spark, adolescenţii aleg ce vor să înveţe, iar profesori din întreaga lume îi coordonează online, pas cu pas.

De mic copil, Vald Meşa, un elev în vârstă de 14 ani, din Braşov, a dezvoltat o pasiune pentru robotică. Vrea să studieze doar ştiinţe şi matematică, iar dacă ar fi rămas la o şcoală de stat nu ar fi reuşit să se dezvolte din acest punct de vedere. Crede că liceul Spark îl va pregăti să intre la o universitate de prestigiu din America.

„Am început cursurile, sunt foarte faine. Profesorii sunt din alte ţări şi ne întâlnim pe zoom. Eu lucrez în timpul săptămânii apoi am un meeting cu fiecare profesor în care discutăm ce am lucrat şi ce urmează să mai lucrez. Sper să ajung la MIT în America şi la un moment dat poate la NASA. Mi-am cumpărat imprimantă 3D şi alte componente şi construiesc roboţi”, a spus Vlad, la Aleph News.

In acest liceu elevii sunt ajutati sa intre la facultatile pe care si le doresc si sa descopere in ce domeniu vor sa faca o cariera. Practic se pune accentul pe educatia viitorului.

„Avem deja primii zece elevi, avem încă 200 pe lista de așteptare să îi trecem prin procesul de admitere și avem profesori atât din România, cât și din alte șase locuri din lume. Avem în acest moment elevi din Canada care participă, din Africa de Sud și urmează să avem un grup mare de elevi din Rusia, Turcia, Azerbaijan, Kazahstan”, a declarat Ruxandra Mercea, fondatoarea Liceului Internațional Hibrid Spark.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago