Sponsorizat
Categories: Eveniment

Lecții despre urbanism și regenerare urbană pentru Cluj de la belgianul Marcel Smets

Sponsorizat
Sponsorizat

Centrul de Interes își redeschide porțile vineri, 15 septembrie, cu un nou proiect ambițios, aducând în atenția publicului o inedită retrospectivă a proiectelor de regenerare urbană dirijate de reputatul urbanist belgian Marcel Smets. Expoziția va fi deschisă între 15 septembrie și 5 octombrie 2023, de marți până sâmbătă, între orele 16 și 19.
Inițiată de către grupul de cercetare Inventarium al Facultății de Arhitectură și Urbanism , rezultat al parteneriatului dintre Centrul de Interes și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, expoziția se dorește o contribuție la conversația publică privind renovarea urbană prin regenerare post-industrială și infrastructurală.

„Influencer” al urbanismului contemporan occidental, parcursul profesional și producția lui Marcel Smets ca urbanist, istoric și teoretician al urbanismului, constituie un mediu privilegiat pentru înțelegerea evoluției „artei proiectului urban” de-a lungul ultimelor trei decenii. În timp ce potențialul siturilor abandonate este din ce în ce mai mult exploatat, adesea în mod abuziv, ca simplă resursă pentru densificarea speculativă, expoziția pune în valoare arta lui Marcel Smets de a dirija dialoguri și negocieri productive între organismele publice și private, între promotorii valorilor economice și promotorii valorilor socio-culturale, ca pe una dintre cele mai relevante modalități ale practicii arhitecturale actuale.

Expoziția prezintă proiecte și studii, coordonate sau co-dirijate de către Smets: în cadrul grupului Projectteam Stadsontwerp al K.U.Leuven: renovarea zonei gării din Leuven (1990-2001); studiul pentru renovarea Quartiers Ouest din Rouen (1993); planul director pentru împrejurimile gării centrale din Anvers (1997); în calitate de consultant independent: studiul pentru zona industrială Cornigliano (1997) și planul director pentru extinderea terminalului de containere Voltri, Genova (2001-2002); împreună cu biroul PROAP: proiectul de concurs premiat pentru transformarea malurilor fluviului Douro la Porto (2008); ca arhitect-șef al guvernului flamand (2005-2010): concursurile publice coordonate de arhitectul șef, exemplificate prin transformarea unei foste închisori în sediu universitar la Hasselt (2008); renovarea sitului industrial Waalse Krook din Ghent (2009-2010); împreună cu biroul UAPS: planul director pentru renovarea urbană a Île de Nantes (2010-2016); împreună cu biroul ORG Urbanism: transformarea zonei Schijnpoort din Anvers, nod-cheie al reintegrării urbane a centurii rutiere (în curs).

Proiectul se integrează evoluției Centrului de Interes, un loc dedicat artei contemporane, situat într-o zonă post-industrială emergentă, care conține interdisciplinaritatea în ADN-ul său de „spațiu laborator.” Expoziția pune în scenă un dialog vizual între locurile re-prezentate ale proiectelor și actualitatea fostei fabrici care le găzduiește, dar și a fostelor situri industriale din jurul Centrului de Interes, către care se deschid perspective controlate, integrale vizitei.

Curatoriată de către arhitectele Cristina Purcar și Andreea Milea și de către artistul Ovidiu Leuce, vernisajul din 15 septembrie al expoziției va debuta cu o dezbatere pe tema recuperării spațiilor industriale abandonate. Masa rotundă va fi găzduită de către Florin Ștefan (director al Centrului de Interes și prorector al Universității de Artă și Design), moderată de către Șerban Țigănaș (decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism), reunindu-i ca vorbitori pe Marcel Smets, Daniela Pennini (arhitect urbanist, director pentru regenerare urbană al EPAMSA Paris) și Virgil Pop (profesor, director al grupului Inventarium și consilier al Comisiei Regionale pentru Monumente Istorice).

Marcel SMETS este profesor al K.U.Leuven, practician, istoric și teoretician al urbanismului, cu monografii despre Huib Hoste, Charles Buls, orașele grădină belgiene și reconstrucția Belgiei după 1914. A fost implicat în proiecte de conversie a zonelor industriale abandonate și a infrastructurilor uzate: din 1989 până în 2001, în cadrul grupului de cercetare prin proiect Projectteam Stadsontwerp pe care l-a fondat, din 2002, ca și consultant în diverse birouri, iar din 2015, în calitate de consilier și partener în ORG Urbanism. Este co-autor împreună cu K. Shannon al volumului de referință Landscape of Contemporary Infrastructure (2016). În iunie 2005, Smets a fost numit arhitect șef pentru Regiunea Flamandă, un mandat de cinci ani, în care a condus numeroase comisii publice de arhitectură. În 2009, Smets a devenit membru al Academiei Regale a Belgiei, Secția de Arte. În 2014, i s-a acordat Premiul Fundației MO-RO și a primit Matexi Legacy Award în 2016. Recent, a publicat Foundations of Urban Design.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago