Sponsorizat
Categories: Eveniment

Mai mulți șoferi din Cluj au fost prinși conducând sub influența alcoolului

Sponsorizat
Sponsorizat

Vineri noaptea, mai mulți șoferi clujeni au fost depistați de către polițiștii din Cluj-Napoca, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice.
„Un tânăr de 23 de ani, din județul Călărași a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.”, transmite IPJ Cluj.

Un alt șofer a fost urmărit de polițiști

„În jurul orei 01.00, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism condus în zona intersecției strada Frunzișului-Izlazului, de un tânăr de 23 de ani, din județul Maramureș.

Cel în cauză nu a respectat semnalul polițiștilor, care au pornit în urmărirea autoturismului, fiind oprit la scurt timp. Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a indicat concentrația de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit IPJ Cluj.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago