Sponsorizat
Categories: Eveniment

Marius Șumudică a comentat meciul CFR-ului cu Pyunik: “Le trebuia pașaport să treacă de centrul terenului”

Sponsorizat
Sponsorizat

Antrenorul în vârstă de 51 de ani nu a ratat nici de această dată ocazia să-l “înțepe” pe Dan Petrescu pentru stilul închis de joc, mai ales că adversarul a fost modest.Anul trecut, cu Șumudică antrenor, CFR Cluj debuta cu campioana Bosniei, Borac Banja Luka, scor 3-1, iar în retur, ardelenii au câștigat cu 2-1 în prelungiri.“Nu putem face o comparație, noi ne-am calificat în prelungiri la Banja Luka, cu un public apăsător. Era diferență mare, un stadion arhiplin și jucători mai valoroși.Chiar mă uitam la lotul lui Erevan și am văzut că e de 6 milioane de euro, pe când la CFR este de 30 de milioane. Deci de 5 ori.Nu e normal să spun, că e un coleg al meu, a venit după mine la CFR, deci nu putem face comparație. Dar nu trebuie să ne ascundem și trebuie să spunem lucrurilor pe nume.Această echipă cu care joacă acum CFR s-ar bate la retrogradare în campionatul nostru. Le trebuia pașaport să treacă de centrul terenului. Diferență mare de valoare, imensă! Nu știu (n.r.: de ce nu a putut CFR să înscrie), cei implicați să răspundă!Nu am pomenit, la un meci de Champions League, ca una dintre echipe să nu aibă construcție și să nu aibă 5-6 pase elaborate. E greu. Poate au văzut alții altceva, dar eu nu sunt deloc răutăcios”, a spus Șumudică la Digi Sport Special.Marius Șumudică: “Ăia, săracii, ne-or fi bătut ei cu naționala, dar acum au avut un singur șut pe lângă poartă”
“Eu niciodată nu am ieșit înainte de joc să fiu atât de precaut. Dar asta e filosofia lui Petrescu, o respect. E altă mentalitate. Eu încerc să desființez adversarul și să spun că ai mei sunt cei mai buni.El e opusul. El de fiecare dată îi ridică în slăvi. Ăia, săracii, ne-or fi bătut ei cu naționala, dar acum au avut un singur șut pe lângă poartă.Probabil așa a pregătit Dan meciul, cum a zis el, că se va juca la Cluj calificarea. Dar azi ei au întâlnit un adversar foarte slab.Nu putem să comparăm cu Banja Luka niciodată. În afară de portar, care pare de valoare și are experiență și a ieșit bine pe centrări, nu am văzut nimicEu nu îl contrazic pe Dan Petrescu, nici nu îl critic, eu spun ce văd la TV. Dan Petrescu face foarte bine ce face, e campion în România, poate să îi califice pe CFR cu acest joc.Păi dacă noi putem spune că CFR a arătat bine în seara asta și că a jucat un fotbal de calitate, înseamnă că mințim poporul cu televizorul. Nu știu ce au făcut în pregătire.Din punctul meu de vedere, în duelurile unu la unu, în superioritate, CFR nu a putut să subordoneze adversarul. Săracii, cred că au laba piciorului umflată de cât au degajat, la ce am văzut azi”, a precizat Marius Șumudică.În primul meci oficial din acest sezon, CFR Cluj a remizat pe terenul lui Pyunik Erevan, scor 0-0, în turul 1 preliminar din Champions League. Ardelenii au dominat-o complet pe campioana Armeniei, au avut ocazii mari și o bară.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago