Sponsorizat
Categories: Eveniment

Masă pentru medicii din Cluj

Sponsorizat
Sponsorizat

Prin proiectul Masă pentru medici organizația JCI Cluj oferă o masă caldă echipelor medicale implicate în tratarea pacienților diagnosticați cu noul coronavirus.
În această perioadă, medicii sunt printre cei care se confruntă cu cele mai mari provocări. Din acest motiv, membrii JCI Cluj și-au dorit să preia o grijă zilnică din sarcina lor, să le transmită că le mulțumim și că le suntem alături.

Așa a apărut proiectul Masă pentru medici prin care comunitatea locală oferă gratuit medicilor clujeni din punctele fierbinți o masă caldă pe zi. Acesta se desfășoară pe bază de donații și voluntariat, astfel încât întreaga comunitate clujeană este invitată să contribuie. Împreună ajutăm personalul medical și, în același timp, susținem economia locală în această perioadă. 

Pentru început, proiectul se desfășoară la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello și la Serviciul de Ambulanță Cluj unde Takeaway livrează în fiecare zi porții de mâncare pregătite de către restaurantele partenere. În prima săptămână s-au livrat primele 40 de meniuri achiziționate cu sprijinul comunității, iar JCI Cluj dorește ca în curând să extindă inițiativa și în alte unități medicale din oraș.

Implicarea face diferența! Pentru a ajunge la un număr cât mai mare de personal medical este nevoie de sprijin. Donațiile pot fi făcute prin Revolut și BT Pay la ‪0742532621 sau prin transfer bancar în contul asociației JCI Active Citizens Cluj – RO04BTRLRONCRT0254378205, Banca Transilvania (specifică #masapentrumedici în detaliile tranzacției), iar JCI Cluj și partenerii locali vor asigura meniuri pentru sute de angajați ai sistemului sanitar.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago