Sponsorizat
Categories: Eveniment

Mașină care transporta ilegal deșeuri, depistată în trafic la Florești

Sponsorizat
Sponsorizat

Un autoturism, care transporta ilegal deșeuri, a fost oprit în trafic, de către Poliția Locală din cea mai mare comună din țară.
Într-o nouă acțiune de depistare a transporturilor ilegale de deșeuri pe raza comunei Florești, miercuri la prânz, a fost adusă la sediul Poliției Locale Florești, o camionetă încărcată cu materiale de construcții și alți saci cu gunoaie. Edilul comunei clujene, Bogdan Pivariu, a anunțat că se vor aplica amenzi foarte mari pentru astfel de fapte.

„Mă bucur că, astăzi, Poliția Locală m-a anunțat că au prins un nou transport de deșeuri ilegale, a fost anunțată și Poliția Națională și Garda de Mediu. Din ce am înțeles, în acest moment se află la sediul Poliției Locale pentru aplicarea măsurilor legale. Facem absolut tot ceea ce este nevoie pentru a opri acest fenomen”, ne-a declarat Pivariu.

Amintim că, primarul Floreștiului le-a declarat război celor care mai depozitează deșeuri ilegal în cea mai mare comună din țară. În urmă cu câteva zile, primăria Florești a anunțat că s-au intensificat cotroalele pe raza comunei, iar amenzile aplicate depășesc un miliard și jumătate de lei vechi, doar în două săptămâni.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago