Sponsorizat
Categories: Eveniment

Mesajul Mitropolitului Andrei: “Coronavirusul a înspăimântat o lume întreagă, noi nădăjduim să ne ajute Dumnezeu”

Sponsorizat
Sponsorizat

Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat Liturghia ala Mănăstirea din localitatea clujeană Ciucea și a oferit un mesaj către credincioși.
Cu ocazia celei de-a treia duminici din Postul Paștilor, Mitropolitul Andrei a oficiat Liturghia de la Mănăstirea “Nașterea Maicii Domnului” din Ciucea. Slujba a fost ținută în aer liber, iar părintele a ținut să transmită un mesaj către credincioși, în legătură cu pandemia de COVID-19.

“Sunt multe necazuri în lume, sunt multe greutăți, pe lângă relele patimilor, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul Sfintei Cruci le depășim. În vremurile pe care le trăim vedem cât de încercată este omenirea de această epidemie care s-a revărsat peste ea. Coronavirusul a înspăimântat o lume întreagă, noi nădăjduim să ne ajute Dumnezeu ca sub flamura Crucii să biruim și această neputință, această boală, și îl rugăm pe Dumnezeu să le dea putere celor care au grijă de bolnavi, de bătrâni, să îi ajute să depășească starea aceasta în care ne aflăm.

Și, bunînțeles că, fiind creștini, oamenii lui Dumnezeu, oameni ordonați, încercăm ca și ceea ce ne învață autoritățile să punem în practică, să poată fi depășită această epidemie. Aceasta este învățătura pe care o tragem din Sfânta Evanghelie a Duminicii a treia din Postul Mare: sub flamura Crucii ne luptăm împotriva tuturor relelor și credem că vom ieși biruitori. Sub Cruce ne strângem, cu Crucea ne închinăm, Hristos ne conduce, oricând îl urmăm”, e mesajul transmis de Mitropolitul Andrei.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago