Sponsorizat
Categories: Eveniment

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ioan Varga, patronul CFR Cluj, care s-a simțit rău după eliminarea cu Pyunik Erevan

Sponsorizat
Sponsorizat

CFR Cluj s-a făcut de râs în Champions League, lucru care l-a băgat în spital pe patronul clubului. La puțină vreme după finalul duelului din Gruia, Ioan Varga a acuzat anumite probleme medicale, însă Cristi Balaj anunță că finanțatorul ardelenilor este din ce în ce mai bine. Președintele CFR-ului nu a dorit să intre în amănunte, însă a dat asigurări că lucrurile merg într-o direcție bună.”Este mai bine. Am vorbit cu membrii familie și este din ce în ce mai bine. A avut noroc, șansă. Îmi momentul în care te iubește Dumnezeu, își mai acordă un green card. Este o situație medicală și mi se pare ca membrii familie să fie cei care detaliază. A avut anumite probleme medicale, s-a internat, foarte bine îngrijit, a comunicat tot timpul și s-a recuperat mai bine decât se așteptau medicii.Este mai bine, dar există o oarecare precauție, monitorizare. Dacă mă întrebați pe mine, la cât volum de muncă a avut, chiar îi priește această pauză involuntară. Nu trebuia să fie așa. Informațiile legate de comă indusă auf fost exagerări, să nu zic intoxicări”, a spus Cristi Balaj, la Digi Sport Special.Dan Petrescu îl așteaptă pe Ioan Varga alături de echipăAntrenorul grupării din Gruia nu l-a uitat pe patronul său, care trece prin momente dificile.“Cel mai fericit sunt pentru patronul nostru. Cât stă acolo (n.r. la spital), noi trebuie să câștigăm toate meciurile și să îl facem fericit. Mie îmi e deja dor de el, vă spun sincer. Îmi doresc din suflet să iasă cât mai repede și să fie alături de echipă”, a spus Dan Petrescu după partida jucată de CFR Cluj cu Rapid.Imediat după eliminarea neașteptată din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, s-a speculat pe seama faptului că Ioan Varga ar dori să-l demită pe Dan Petrescu și să-l aducă pe Mirel Rădoi în locul său.Pyunik Erevan, învinsă de Dudelange pe teren propriuPyunik Erevan, adversara din Armenia care i-a eliminat pe campionii României după loviturile de departajare, a fost învinsă ieri pe teren propriu de către Dudelange, un ”alt coșmar” de-al ardelenilor, în turul doi preliminar al celei mai galonate competiții intercluburi din Europa, anunță Digi Sport.CFR nu a putut trece nici de Dudelange după 2-4 în dublă manșă, în play-off-ul de Europa League din 2018.Formația din Luxemburg s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de către Hadji în minutul 72, iar acum are prima șansă la calificarea în turul trei preliminar al UCL”Ne mai gândim, ne doare. Suntem supărați. O echipă mai slabă (n.r. – Pyunik Erevan) decât CFR Cluj, din punctul meu de vedere.Avem un lot superior, dar în fotbal se întâmplă. Din punctul meu de vedere și FCSB are un lot mai bun decât Universitatea Cluj și nu a câștigat, se întâmplă.Am văzut că Dudelange a bătut, dar nu bucură acest lucru. Din contră”, a spus Cristi Balaj, într-o intervenție telefonică în direct găzduită de emisiunea Digi Sport Special.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

23 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago