Connect with us

Eveniment

Nu e nevoie de al treilea fir de cale ferată pentru TRENUL METROPOLITAN: ”CE se roagă de CFR să pună semnalizare digitală, oferind finanțare”

Stefania Heinz

Published

on

Nu e nevoie de al treilea fir de cale ferată pentru TRENUL METROPOLITAN: ''CE se roagă de CFR să pună semnalizare digitală, oferind finanțare''

Asociația Pro Infrastructură explică cum CFR poate rezolva problema trenului metropolitan din Cluj, fără un al treilea fir de cale ferată spre Apahida.
”Lipsa de capacitate a CFR îngroapă trenul metropolitan Cluj-Napoca. CFR se plânge de lipsa de capacitate de transport pe sectorul Cluj-Apahida și cere un al treilea fir de circulație. Primarul ne spune că nu poate face un al treilea fir, că nu e loc pentru un bulevard. Domnule Boc, nu este nevoie de al treilea fir! Trebuie în schimb ca oficialii CFR să adopte un management de trafic eficient și o semnalizare modernă!

Actualmente prin gara Cluj-Napoca trec aproximativ 40 de trenuri pe zi în fiecare direcție. În cele mai “aglomerate” ore, pleacă spre Apahida 4 trenuri de călători. Ne referim doar la călători, fiindcă marfa este nesemnificativă: doar 9 din 162 intrări-ieșiri în/din gara Cluj în 13 ianuarie 2023. În plus, marfarele pot să circule și noaptea.

CFR se plânge că 6-7 trenuri pe oră ar fi prea multe după adăugarea a încă 2-3 trenuri metropolitane pe direcția Cluj->Apahida! De fapt, vorbim de 5-6 trenuri pe oră în total deoarece unele garnituri Regio existente pot fi parte din sistemul metropolitan.

Știți câte trenuri se pot expedia pe oră, pe fiecare direcție, între două stații moderne, cu management de trafic digitalizat? Peste 20! Chiar și cu sistemul arhaic al CFR, cu semnalizare luminoasă în puncte fixe, în loc de semnalizare continuă în cabina mecanicului, se pot pune minim 10 trenuri pe oră pe direcție.

În loc să ceară un fir suplimentar, care necesită exproprieri, avizări și demolări, CFR trebuie să-și aducă la zi (2023) managementul de trafic și semnalizarea, într-un dispecerat centralizat, în loc de impiegat de mișcare în toate stațiile. Nu vi se pare mai inteligent de investit în așa ceva, în era comunicării digitale, decât într-un fir sau două în plus printr-un oraș aglomerat?

Cum s-a putut ca în Stockholm, de exemplu, să se opereze 24 de trenuri pe direcție în cea mai aglomerată oră, din care mai mult de jumătate au fost garnituri metropolitane, și 550 de trenuri pe zi? Vorbim de o “gâtuire” la două fire fix în centru, într-o arie urbană cu populație de 4 ori cât a zonei Cluj!

Abia după atingerea acestor valori extreme, față de care Clujul este foarte departe cu 80-90 de trenuri pe zi, linia a fost cvadruplată în 2017. La această oră, când nu știm ce succes va avea un tren metropolitan la Cluj, o investiție în al treilea fir, deși aparent “de perspectivă”, este un cost inutil care nu face altceva decât să zădărnicească proiectul.

Culmea, Comisia Europeană se roagă de CFR să pună semnalizare digitală, ETCS, firește oferind și finanțare. Dar lipsa de interes a CFR în acest aspect, provenită și din reticența operatorilor de a-și dota locomotivele cu ETCS, a dus la returnarea de fonduri europene, 60 de milioane de euro, pentru neimplementarea semnalizării pe Curtici-Ghioroc și Simeria-Sighișoara. Este cel mai important caz (de care știm noi) de bani europeni luați înapoi pe infrastructura mare. CFR este în pericol de a da bani înapoi și pe Ghioroc-Simeria, care include și ETCS.

O altă problemă este planificarea “strategică”: stația Cluj-Napoca va primi curând ETCS prin reconstrucția Cluj-Oradea dar… nu și stația Apahida. Așadar tocmai secțiunea critică Cluj-Apahida a fost lăsată pe dinafară.
Este adevărat și că există nepermis de multe treceri la nivel. Totuși, vor trece 4 trenuri în plus pe oră, în prima fază, și nu vor fi o problemă în zonele cu trafic rutier redus. În schimb, trecerea de la Str. Fabricii de Zahăr trebuie denivelată de urgență!

În general, în loc să cerem maximul posibil (fire în plus, denivelări la toate trecerile etc.) ca apoi să realizăm că nu avem fonduri suficiente și nu se justifică proiectul, este mult mai bine ca trenul metropolitan să fie lăsat să crească organic: mai întâi peroane ușor accesibile și curate și garnituri moderne care să atragă călătorii. Și sperăm că între timp va crește și capacitatea CFR de a implementa managementul de trafic performant și semnalizarea digitală”, transmite API.

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Mii de lumânări și muzică DIVINĂ! Clujul a trăit o experiență UNICĂ!

Cosmin Ardelean

Published

on

Magie muzicală la Cluj! Vivaldi și Ceaikovski au electrizat publicul în concerte multisenzoriale de neuitat!

Clujul a fost cuprins de o atmosferă de basm în serile de 12 aprilie, când Sala Auditorium Maximum s-a transformat într-o lume feerică, luminată de mii de “lumânări” și învăluită în acordurile inconfundabile ale lui Vivaldi și Ceaikovski. Concertele multisenzoriale au oferit o experiență muzicală și vizuală de excepție, care a cucerit publicul clujean.

Seara a început cu magia baletelor “Lacul lebedelor” și “Spărgătorul de nuci”, capodopere ale lui Piotr Ilici Ceaikovski. Violonista Diana Jipa și Ansamblul Sebastian au adus la viață aceste povești muzicale într-un decor spectaculos, transportând spectatorii în lumi fantastice.

Apoi, de la ora 20:00, publicul a fost invitat într-o călătorie muzicală fascinantă prin “Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi. Diana Jipa și Ansamblul Sebastian au interpretat cu măiestrie celebrele concerte, evocând cu forță și sensibilitate spectacolul naturii în fiecare anotimp.

Programul serii a cuprins:

  • Primăvara: Allegro – Largo – Allegro pastorale
  • Vara: Allegro non molto – Adagio e piano – Presto e forte
  • Toamna: Allegro – Adagio molto – Allegro
  • Iarna: Allegro non molto – Largo – Allegro

Spectatorii au fost impresionați de îmbinarea perfectă dintre muzică, lumini și atmosferă, care a creat o experiență multisenzorială unică. Concertul a durat aproximativ 60 de minute, iar organizatorii au recomandat publicului să ajungă cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea evenimentului.

Concertele multisenzoriale de la Cluj s-au dovedit a fi un succes răsunător, oferind o alternativă culturală deosebită și demonstrând puterea muzicii de a crea momente magice și emoții intense.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Cluj, orașul ciocolatei! Festival UNIC, cu dulce pentru toate poftele!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul devine raiul ciocolatierilor! Festival UNIC în România, cu dulce pentru toate gusturile!

Cluj-Napoca va fi, în acest weekend, capitala dulce a României! Orașul găzduiește un festival al ciocolatei de neratat, “Chocolate Saga”, eveniment ce va avea loc între 11 și 13 aprilie, la Chios, în inima Parcului Central.

Acesta este un moment special, deoarece este prima ediție a festivalului organizată în afara Bucureștiului, ceea ce subliniază importanța Clujului pe harta evenimentelor culturale și gastronomice.

Ciocolatierii români, din ce în ce mai numeroși și mai talentați, vor fi în centrul atenției. Aproape jumătate dintre brandurile autohtone de ciocolată se află în vestul țării, ceea ce demonstrează creativitatea și pasiunea antreprenorilor locali din această regiune.

“Vestul țării s-a remarcat ca o zona creativa, cu aproape jumătate din brandurile autohtone dezvoltate aici. Este un semn clar că dulciurile românești capătă identitate și valoare adăugată”, afirmă Adina Istrate, organizatoarea Chocolate Saga.

Festivalul promite o experiență delicioasă pentru toate gusturile și activități pentru întreaga familie. Iubitorii de ciocolată vor putea savura o varietate impresionantă de sortimente:

  • Ciocolată albă: Pentru cei cu suflet de copil și imaginație bogată.
  • Ciocolată roz: Pentru romanticii incurabili și visători.
  • Ciocolată cu lapte: Clasic și reconfortant, ca o îmbrățișare.
  • Ciocolată cu caramel: Pentru aventurierii gusturilor.
  • Ciocolată neagră: Intens și sofisticat, pentru cunoscători.
  • Ciocolată de casă: Cu gustul autentic al copilăriei.
  • Ciocolată explozivă: Pentru cei care caută senzații tari.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Magie la Cluj: Concerte Multisenzoiral cu Vivaldi și Ceaikovski! Unde? Când?

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul sub vraja lumânărilor: Concerte multisenzoriale cu Vivaldi și Ceaikovski la Auditorium Maximum

Clujenii sunt invitați în această primăvară la o experiență muzicală cum rar se întâlnește: concertele multiSENZORIAL, un concept inovator care transformă spațiile clasice în lumi de basm, inundate de lumina a mii de lumânări electrice. Atmosfera spectaculoasă, îmbinată cu măiestria unor muzicieni de top, promite o călătorie sonoră și vizuală de neuitat.

12 aprilie, ora 18:00 – Pe scena Auditorium Maximum va răsuna magia baletelor „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”, capodopere semnate de Piotr Ilici Ceaikovski. Muzica va fi interpretată de violonista Diana Jipa și Ansamblul Sebastian, într-un decor feeric care aduce publicul direct în inima poveștilor.

Seara continuă de la ora 20:00, când începe o altă incursiune fascinantă: „Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, aduse la viață în aceeași formulă artistică. Publicul va trăi, notă cu notă, spectacolul naturii de-a lungul celor patru anotimpuri – de la prospețimea primăverii, la arșița verii, bogăția toamnei și răceala iernii.

🎻 Programul serii include:

  • Primăvara: Allegro – Largo – Allegro pastorale

  • Vara: Allegro non molto – Adagio – Presto

  • Toamna: Allegro – Adagio molto – Allegro

  • Iarna: Allegro non molto – Largo – Allegro

🎟️ Biletele sunt disponibile online și la locație (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 5), dar se recomandă sosirea cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea concertului. Evenimentele au o durată de aproximativ 60 de minute, iar accesul copiilor este permis de la 8 ani în sus.

✨ IMPORTANT: Din motive de siguranță, lumânările folosite în decor sunt electrice, dar creează o ambianță caldă și poetică, perfectă pentru o seară specială.

Dacă vrei să evadezi din rutina orașului și să te lași purtat de muzică într-un tărâm de poveste, nu rata aceste două seri excepționale la Cluj!

Biletele se pot achiziționa aici:
https://tickets.multisenzorial.com/

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite