Sponsorizat
Categories: Eveniment

Orban, despre creşterea cazurilor COVID: “Simt că s-a lăsat garda jos. Să pregătiţi un plan de măsuri intensificate”

Sponsorizat
Sponsorizat

Premierul Ludovic Orban a transmis joi seara miniştrilor că simte că s-a lăsat garda jos în lupta cu pandemia, în condiţiile în care avem o creştere a numărului de cazuri de COVID-19. El a cerut membrilor Guvernului să pregătească un plan de măsuri intensificate care să asigure respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
„Toţi miniştrii care aveţi instituţii de control în subordine: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, ANSVA şi toate celelalte structuri – să pregătiţi un plan de măsuri intensificate, astfel încât să asigurăm respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Ne confruntăm cu o creştere clară a numărului de cazuri şi obiectivul nostru trebuie să fie limitarea numărului de cazuri. Din acest motiv va trebui să fim extrem de prezenţi cu un plan de control zilnic, cu o raportare zilnică cu privire la aceste controale efectuate”, le-a transmis Ludovic Orban miniştrilor, în debutul şedinţei de Guvern. 

El a adăugat că Executivul trebuie să se asigure că sunt respectate măsurile de protecţie, altfel există riscul creşterii nepermise a numărului de cazuri.

„Din nou simt că s-a lăsat garda jos, a scăzut gradul de conformare şi în condiţiile în care, practic, am permis reluarea tuturor activităţilor în condiţii de normalitate, există o creştere a interacţiunii sociale. Dacă nu asigurăm respectarea măsurilor de protecţie, riscăm să crească nepermis de mult numărul de cazuri. Domnule ministru Tătaru, inclusiv direcţiile de sănătate publică trebuie să fie extrem de implicate în acest acţiuni, mai ales la nivelul spitalelor. Trebuie să avem liniile de apărare pregătite pentru orice situaţie, domnule ministru (Nelu Tătaru – n.r.),”, a adăugat Orban.

Acesta i-a mai trasnmis ministrul Sănăţii să ia în considerare folosirea Spitatului Colentina şi să operaţionalizeze Spitalul Witting.

„Vă rog să luaţi în considerare reutilizarea Spitalului Colentina, pentru că în Bucureşti, după evoluţia numărului de infectări avem o situaţie extrem de dificilă. De asemenea, împreună cu MInisterul Transporturilor, operaţionalizaţi Spitalul Witting, pentru că acolo secţia ATI e o investiţie făcută de curând, e la un nivel de înzestrare extrem de bun. Trebuie să asiguraţi medici prin detaşare”, i-a spus premierul lui Nelu Tătaru.

„Am avut discuţia aceasta. Rămâne doar ca managementul să facă solicitările”, a replicat Tătaru.

Şeful Executivului i-a mai transmis ministrului Transporturilor să îl cheme pe directorul spitalului Witting şi să ia măsurile necesare operaţionalizăriii secţiei ATI de acolo. În caz contrar, directorul „să se ducă acasă”, i-a mai spus Orban lui Bode.

„Împreună cu domnul ministru chemaţi-l pe domnul director al spitalului să ia toate măsurile pentru operaţionalizarea secţiei. Dacă nu, să se ducă acasă, domnule ministru”, a precizat Orban

„Am înţeles domnule prim-ministru. Am trimis solicitările pentru medici”, i-a răspuns Lucian Bode premierului.

Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 129.658 joi, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 2,086 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore. În Bucureşti sunt 301 cazuri noi, Iaşi – 133, Constanţa – 122, Bacău – 104, Cluj – 104. 37 de persoane au decedat, numărul total fiind 4.862. La ATI sunt internaţi 557 de pacienţi.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Hidroelectrica și EDF lansează proiectul Tarnița de peste un miliard de euro la Cluj.Franța intră în proiectul de peste un miliard

Hidroelectrica, compania de stat care produce cea mai mare parte a energiei electrice din România,…

16 hours ago

Cele două femei diagnosticate cu lepră la Cluj s-au întors în țara de origine

Cele două femei angajate la un salon de spa din Cluj-Napoca, diagnosticate cu lepră la…

24 hours ago

VIDEO:În Mărăști există un cabinet stomatologic unde oamenii spun că… adorm pe scaun

Pentru mulți clujeni, o vizită la stomatolog încă vine cu aceeași emoție: „Oare o să…

2 days ago

Cluj-Napoca: Bărbat de 32 de ani, arestat pentru pornografie infantilă. Anchetatorii au descoperit sute de materiale ilegale

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Cluj, a fost arestat preventiv…

2 days ago

Doctoriță de 39 de ani, găsită decedată în locuință. Fostul partener a alertat autoritățile

O anchetă este în desfășurare în București, după ce o doctoriță în vârstă de 39…

2 days ago

Adolescentul care a salvat un copil din Someș, premiat de Primăria Gherla

Tânărul de 17 ani care a intervenit curajos pentru a salva unul dintre copiii căzuți…

3 days ago