Sponsorizat
Categories: Eveniment

“Pacienți” din Ucraina, la USAMV Cluj, pentru investigații de specialitate şi eliberare de paşapoarte

Sponsorizat
Sponsorizat

Persoane refugiate din Ucraina și aflate în tranzit în Cluj-Napoca au primit sprijin din partea USAMV și pentru animalele lor de companie.
O echipă medicală de la Clinica de Urgenţă, FMV Cluj-Napoca și care este coordonată de Șef lucr. dr. Andrei Razvan Codea, s-a ocupat de investigațiile de specialitate.

”Pisicile și cățeii care au venit la noi au avut parte de investigații paraclinice (analize de sânge), chiar și un consult cardiologic la un cățel cu probleme cardiace. La prezentare, animalele erau conștiente, normoterme, eupnemice, moderat deshidratate, dar și agitate, speriate.

Le-am asigurat mâncare mai departe, pentru pensiunea unde erau cazate, dar și litiere cu nisip, castroane și toate cele necesare. Ulterior, animalele au fost programate pentru vaccinare antirabică, deparazitare internă și microcipare.

Toate animalele au primit pașaport și instrucțiuni privind formalitățile de călătorie mai departe, în Europa”, a precizat coordonatorul Clinicii de Urgență.

Totodată și alte clinici veterinare private au sprijinit cu entuziasm acțiunile de vaccinare, deparazitare și eliberarea de pașapoarte pentru toate animalele. 

“Animalele noastre nu-şi puteau dori o mai bună îngrijire și sprijin! Dacă am putea mulțumi suficient echipei veterinare, dar niciun cuvânt nu poate exprima recunoștința noastră! Așadar, vă invităm cu drag să vizitați Kievul după terminarea războiului. Mulțumesc!”, a transmis un refugiat echipei USAMV pentru ajutor.  

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago