Connect with us

Eveniment

„Parfum de Cluj”. USAMV îi invită pe clujeni să vadă colecția de peste 300 de soiuri de trandafiri

Stefania Heinz

Published

on

„Parfum de Cluj”. USAMV îi invită pe clujeni să vadă colecția de peste 300 de soiuri de trandafiri

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca va organiza evenimentul „Parfum de Cluj”. Clujenii vor putea să admire o colecție impresionantă de peste 300 de soiuri de trandafiri.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca şi Asociaţia “Amicii Rozelor” din România lansează invitaţia la “Parfum de Cluj”, eveniment dedicat iubitorilor de trandafiri. 

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2023, la Staţiunea de Cercetare Horticolă (SCH) din cartierul Gheorgheni.

Staţiunea găzduieşte de ani buni o colecţie impresionantă de peste 300 de soiuri de trandafiri, inclusiv 48 de soiuri create de-a lungul timpului de către specialiştii USAMV Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire, între orele 10.00 – 16.00, trandafirii aflaţi în plină perioadă de înflorire, să primească sfaturi despre îngrijirea acestora de la specialiştii staţiunii şi să facă fotografii.

“Este o mare bucurie pentru noi să primim clujenii într-o vizită în staţiune, iar acum va fi, poate, cel mai frumos eveniment al anului, fiind vorba despre sute de trandafiri înfloriţi. Între aceste soiuri se află şi aproape 50 create la noi, 48 mai precis, de către specialiştii staţiunii, membri marcanţi şi conducători de-a lungul timpului ai Asociaţiei Amicii Rozelor din România. Această renumită asociaţie se va reuni în aceeaşi zi la staţiunea noastră şi suntem tare bucuroşi să găzduim evenimentul dedicat specialiştilor în domeniu”, a declarat directorul SCH, Biolog dr. Lukacs Lehel, conform Agerpres.

Asociaţia “Amicii Rozelor” din România a fost înfiinţată în anul 1990 și este afiliată la Societatea Mondială de Roze (WRF). Principalul scop al asociaţiei este promovarea culturii trandafirului, iar agenda sa include în acest sens organizarea de conferinţe şi demonstraţii practice, participarea la evenimente similare din UE şi la Congrese WRF. 

“Colecţia de trandafiri de la SCH cuprinde 320 de soiuri, 1.500 de hibrizi şi 30 de elite din toate grupele de înflorire. Activitatea principală la specia Rosa este ameliorarea în scopul diversificării sortimentului. Soiurile de trandafir omologate la SCH (48) sunt realizate după standarde internaţionale de apreciere, bonitare, fiind prezente în colecţia europeană de fond de germoplasmă din Belgia, Italia şi Japonia. Explozia de culori, de forme şi de parfum ale soiurilor şi hibrizilor din colecţia şi din câmpurile experimentale ale staţiunii, încântare pentru ochi şi suflet ne bucură de fiecare dată, iar acum, alături de Asociaţia Amicii Rozelor din România, invităm toţi clujenii să se bucure de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor”, a declarat Gabriela Roman, potrivit sursei citate.

Staţiunea de Cercetare Horticolă din cadrul USAMV Cluj-Napoca este o unitate horticolă complexă, înfiinţată în anul 1953, cunoscută şi recunoscută pe plan intern şi internaţional prin creaţiile originale remarcabile obţinute de colectivul de cercetători.

 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom