Sponsorizat
Categories: Eveniment

Părinții care au copii cu vârsta de până la 11 ani pot lucra de acasă 4 zile lunar. Legea a fost promulgată

Sponsorizat
Sponsorizat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru completarea Codul muncii care prevede că salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 11 ani pot beneficia de telemuncă patru zile pe lună.“La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii”, stipulează actul normativ, potrivit rfi.ro.În situaţia în care ambii părinţi sau reprezentaţi legali sunt salariaţi, cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal din care să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.Prin derogare de la prevederile Legii nr. 81/2018, salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii au obligaţia să dispună de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuţiilor care le revin potrivit fişei postului, mai prevede legea promulgată.Zilele de muncă de acasă nu vor putea fi luate concomitent de ambii părinţiConform sursei citate, „în situaţia în care ambii părinţi sau reprezentanţi legali sunt salariaţi, cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal, din care să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă”.”Este una din iniţiativele pe care PNL le-a depus, care fac parte din pachetul de susţinere a demografiei, a natalităţii şi a familiilor cu copii. Este un proiect pe care l-am făcut în sprijinul acelor care încearcă să găsească un echilibru între cariera profesională şi viaţa de familie”, a spus Alina Gorghiu, precizând că la bază proiectul are o directivă care trebuia să fie transpusă încă din luna august anul trecut, de către Ministerul Muncii, dar nu s-a întâmplat acest lucru”, a explicat preşedinta interimară a Senatului Alina Gorghiu, una dintre iniţiatorele proiectului de lege, în plenul Senatului din 23 mai, la adoptarea propunerii de lege.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

INTERSPORT vine în RIVUS Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România

Proiectul mixed-use RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, continuă să atragă branduri…

5 hours ago

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din…

5 hours ago

Disperare în Cluj-Napoca: Nou protest anunțat în Someșeni pentru scoaterea traficului greu

Zidurile caselor se crapă, iar drumurile rezidențiale sunt distruse de camioane de 65 de tone.…

23 hours ago

Dosar penal după accidentul de pe Calea Moților: șofer cercetat pentru ucidere din culpă

Ancheta în cazul accidentului rutier produs luni, 16 martie 2026, pe Calea Moților a fost…

1 day ago

Zi de foc în Cluj. Pompierii au intervenit la 10 incendii de vegetație într-o singură zi

Pompierii din Cluj County au avut o zi extrem de dificilă sâmbătă, după ce au…

2 days ago

Accidentul de Luni pe Calea Moților din Cluj: ce s-a întâmplat cu femeia rănită pe trotuar

Un accident rutier produs luni după-amiază pe Calea Moților s-a încheiat cu deznodământ tragic. O…

2 days ago