Sponsorizat
Categories: Eveniment

Patronul lui CFR Cluj, despre scandalul făcut de Dan Petrescu: „Îmi cer scuze. Vă asigur că atât timp cât sunt eu patron, nu veți mai vedea asemenea scene la CFR!”

Sponsorizat
Sponsorizat

Patronul lui CFR Cluj a interveni după scandalul creat ed Dan Petrescu, aseară, după ce a pierdut cu Farul. Tehnicianul a început să înjure şi s-a luat chiar şi de Hagi. Mai mult, Petrescu a fost ţinut cu greu să nu sară la bătaie cu Zoltan Iaşko. Neluţu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, şi-a cerut scuze pentru derapajul lui Petrescu, conform Antena Sport.”Îmi cer scuze în nume personal și al clubului CFR Cluj pentru incidentele de aseară. Nu aceasta este imaginea CFR Cluj, ci blazonul că în ultimii ani 5 ani am fost campionii României. Indiferent de presiune trebuie întotdeauna să ne respectăm blazonul.Felicit echipa Farul Constanța pentru titlul de campioană și pentru felul în care a jucat aseară la Cluj. Aceasta este calea! Calea fotbalului, calea corectitudinii sportive cu orice preț. Dacă ne abatem de la ea, pierdem însăși esența fotbalului, esența unui club precum CFR Cluj.Ne pierdem identitatea, ceea ce este infinit mai grav decât un rezultat sau un campionat ratat. Vă asigur că atât timp cât sunt eu patron, nu veți mai vedea asemenea scene la CFR! Indiferent de cât am fi de supărați… trebuie să producem fotbal, nu frustrări! Forza, CFR!”, a spus Neluțu Varga pentru Fanatik.Ce i-ar fi strigat Dan Petrescu lui Gică Hagi la finalul meciuluiVizibil afectat de înfrângerea echipei sale, Petrescu i-ar fi transmis lui Hagi “să nu mai vorbească în viața sa cu el”. Cel mai probabil, fostul fundaș a fost deranjat de faptul că Farul a jucat la capacitate maximă împotriva CFR-ului, care putea rata șansa de a juca în cupele europene.Dialogul dintre cei doi foști mari internaționali a fost comentat și în studioul emisiunii Digi Sport Special.“Din păcate, Gică Hagi nu a fost întrebat în ce a constat dialogul cu Dan Petrescu de la finalul partidei. Bănuim în ce a constat, dar aveam nevoie de o confirmare. Eu încă sper ca motivul nervilor lui Dan Petrescu să fie altul. Ok, ceva cu arbitrii, asta e clar, cu toate că nu văd baza, dar toate aceste lucruri de la final…Nu pot să concep că despre asta e vorba, că e supărat pentru că Farul a venit și a jucat fotbal. Și pentru că a luat bătaie. Noi avem pretenția la copii și juniori să fie crescuți în cel mai bun spirit și noi avem parte de așa ceva la cel mai înalt nivel din fotbalul românesc. Avem parte de așa ceva între doi foști mari coechipieri de la echipa națională“, a spus Vali Moraru, la emisiunea Digi Sport Special.Gică Popescu, replică pentru Dan PetrescuIeșirea necontrolată pe care a avut-o Dan Petrescu după încheierea întâlnirii CFR Cluj – Farul 1-2, din ultima etapă a play-off-ului din SuperLiga, l-a nemulțumit pe președintele ”marinarilor”, Gică Popescu transmițându-i un mesaj dur fostului său coechipier de la echipa națională.”Nu știu de unde aceste speculații. Probabil că nu ne cunoașteți pe mine și pe Gică. Am venit aici să ne respectăm blazonul de campioni. Din păcate, înaintea meciului credeam că ne va fi foarte greu pentru că aveam foarte mulți accidentați. Ne bucurăm foarte mult că jucătorii de azi au ajutat la păstrarea zvonului.Toate aceste zvonuri de dinaintea meciului n-au făcut altceva deât să ne ambiționeze și să încercăm să obținem un rezultat pozitiv. Noi am jucat tot acest sezon pentru noi. Era normal să venim la CFR, să facem un joc bun. Ne bucurăm că am câștigat. Ce s-a întâmplat cu Craiova, cu CFR nu e treaba noastră.Nu știu care a fost reacția lui Dan. Am înțeles că era supărat pentru că am venit să jucăm așa cum am făcut-o. El ne știe foarte bine, mai bine decât oricare dintre dumneavoastră, pentru că am jucat atâția ani împreună și nu cred că ar fi trebuit să se aștepte la altceva”, a declarat Popescu, potrivit Fanatik.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Restricții de trafic în Grigorescu: Trasee CTP deviate din 15 aprilie din cauza lucrărilor din Piața 14 Iulie

Cartierul Grigorescu intră din nou în „șantier activ”, iar harta transportului public se redesenează temporar.…

3 days ago

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

3 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago