Sponsorizat
Categories: Eveniment

Patronul lui CFR Cluj, “păcălit” de Dan Petrescu! „Îmi promisese că rămâne pe viață la CFR, ca să aflu la petrecerea de titlu că el semnase deja de 2 săptămâni în China!”

Sponsorizat
Sponsorizat

Ioan Varga a avut o colaborare foarte bună cu Dan Petrescu și au reușit împreună să contribuie la cele 5 titluri consecutive pe care ardelenii le-au câștigat. Cu toate că au existat “contre”, ultima fiind chiar în acest sezon, când s-a spus că Petrescu ar putea fi demis, totul pare a fi în regulă acum.Omul de afaceri nu uită însă momentul în care a fost “păcălit” de către Dan Petrescu și a povestit totul.“L-am cunoscut prin Bogdan Mara și prin Marian Copilu. Ei au lucrat împreună cu Dan la Unirea Urziceni. Cei doi mi-au zis că Dan Petrescu este cea mai bună decizie dacă vreau să fac performanță. Că este cel mai bun și strict antrenor.Atunci am înțeles că Dan Petrescu este soluția pentru a-mi îndeplini visul de a fi campion și a juca în Europa. Păi am avut o mare dezamăgire cu Dan imediat după ce am luat primul titlu, cel din 2018.Eu am aflat abia la petrecerea de titlu. Îmi promisese că rămâne pe viață la CFR, că facem echipă de Europa, ca să aflu la petrecere că el semnase deja de 2 săptămâni în China!A venit Edi atunci, pentru că Dan Petrescu nu s-a mai prezentat la reunirea echipei după vacanță”, a spus Ioan Varga, citat de digisport.ro.Moment savuros cu Adrian Ilie și Dan Petrescu în prim-plan: ”Dă jos treningul, că nu îl meriți!”Adrian Ilie (48 de ani), fost internațional român, a povestit un moment petrecut în compania lui Dan Petrescu (55 de ani), antrenorul lui CFR Cluj.Prezent la un meci de pregătire al CFR-ului în Spania, Adrian Ilie i-a reproșat lui Dan Petrescu de ce primul jucător schimbat a fost portarul. Replica ”Bursucului” a fost pe măsură ulterior.El tratează orice meci, chiar dacă e de antrenament, 100%. Mie mi se pare normal, dar sunt momente în viața asta când trebuie să mai lași garda jos. El nu știe să piardă niciodată. El vrea să câștige la orice. Și dacă joacă păcălici cu tine, el vrea să câștige.Am început meciul și ăia nu ajungeau niciodată la poartă. Și prima schimbare făcută a fost portar cu portar. Eu eram în tribună. Și i-am făcut o observație, că nu mi se pare normală schimbarea portar cu portar, că la hochei se băga un atacant.Și a început o discuție care a rămas așa puțin între noi. După meci, după ce i-a bătut pe ăia cu 5-0. Ăia nu ajungeau la poartă și tu faci schimbare portar cu portar. Ce e aia? Eu aș fi preferat să mai bage un atacant. Dacă nu ajunge nimeni la poartă, eu de ce să îl bag pe băiatul ăla să doarmă.Eram în tribună cu treningul lui CFR Cluj pe mine și el cică ‘Dă jos treningul!’.Eram acolo pentru că ne-am dus împreună la un meci Valencia cu Real Madrid. Aveam treningul pe mine și cică ‘Dă jos treningul, că nu îl meriți!’ Și i-am zis că nu e problemă, îl dau mai târziu, că nu pot să rămân dezbrăcat acum.Este ambițios, este pasionat ceva ieșit din comun”, a spus Adrian Ilie, potrivit Fanatik.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago