Sponsorizat
Categories: Eveniment

Patru autostrăzi propuse pentru PNRR: autostrada Cluj – Sălaj, pe listă

Sponsorizat
Sponsorizat

Cătălin Drulă a anunţat că domeniul transporturi din PNRR a fost simplificat. ”Avem patru proiecte mari privind autostrăzile care au fost propuse partenerilor europeni”, a declarat ministrul.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susţine că în PNRR, domeniul transporturi, România va propune doar patru proiecte privind autostrăzile. Este vorba despre o simplificare a procedurii, a spus demnitarul.

Astfel, spre aprobare va fi trimisă autostrada A7, sectorul Ploieşti-Paşcani prin Buzău şi Bacău. Acesta are peste 300 de kilometri şi, iar la proiect se lucrează de aproximativ doi ani. Viitoarea autostrada va avea perdele forestiere şi staţii electrice, a explicat Drulă la TVR, citat de Mediafax.

Al doilea proiect este A3, între Nădăşelu şi poarta Sălajului. Pe teren se lucrează deja, iar sectorul are cel mult 60 de kilometri şi leagă judeţele Cluj şi Sălaj.

Al treilea proiect este pe A1 Deva – Lugoj, sectorul lipsă dintre Sibiu şi Nădlac în lungime de 9 kilometri.

Ultimul proiect din PNRR este pe A8 Autostrada Unirii. Este vorba despre sectoarele din capătele şoselei din Tg. Mureş şi Tg.Neamţ. În acest caz documentaţia este aproape gata, a anunţat Cătălin Drulă.

În total, prin PNRR ar putea fi realizaţi aproximativ 450 de kilometri de autostradă. Dosarul PNRR va fi depus la finalul lunii mai, iar răspunsul autorităţilor europene va veni în iunie.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago