Sponsorizat
Categories: Eveniment

Paznic prins beat în timpul serviciului în județul Cluj. Avea alcolemie de peste 1 mg./l

Sponsorizat
Sponsorizat

Un paznic a fost găsit sub influența alcoolului în timp ce se afla la muncă în orașul Huedin, județul Cluj.
„În perioada 29 – 30 aprilie a.c. au pus în aplicare un plan de acțiune pentru verificarea respectătrii prevederilor Legii 333/2003 privind paza efectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor pe raza Orașului Huedin, efectuând verificări la nivelul orașului Huedin, la obiectivele care încadrează personal de pază.

La unitățile asigurate cu pază umană, a fost verificat modul de îndeplinire a atribuțiilor de către agenții de pază, aflați în serviciu, cu privire la respectarea consemnului general și particular al postului, precum și altele.

Astfel, în data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 00.30, la unul dintre obiectivele verificate, polițișii au identificat un bărbat în vârstă de 55 de ani, care se afla sub influența alcoolului, respectiv 1,18 mg./l. alcool pur în aerul expirat, acesta fiind sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii 333/2003”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago