Sponsorizat
Categories: Eveniment

Percheziții domiciliare în trei județe, inclusiv în Cluj. Mai multe persoane distribuiau materiale pornografice cu minori

Sponsorizat
Sponsorizat

Mai multe percheziții au fost organizate în județele Cluj, Alba și Sălaj la persoane bănuite de pornografie infantilă.  
Polițiști  Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Cluj, au efectuat trei percheziții domiciliare, în județele Alba, Cluj și Satu Mare, în trei cauze penale privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă.

“În prima cauză s-a reținut că, în luna noiembrie 2018, o persoană bănuită ar fi deținut și distribuit materiale pornografice cu minori, utilizând o aplicație de  mesagerie instantanee.

În cea de-a doua cauză, cercetările se desfășoară cu privire la o persoană bănuită, care, la finele anului 2018, ar fi deținut și distribuit materiale pornografice cu minori, prin intermediul unei rețele de  socializare.

Cea de a treia cauză, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, vizează un bănuit cu privire la care s-a stabilit că, în luna septembrie 2020, ar fi deținut și distribuit pe o rețea de socializare, prin intermediul sistemelor informatice,   materiale pornografice cu minori”, a transmis IPJ Cluj.

Mai multe persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj. 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago