Sponsorizat
Categories: Eveniment

Percheziții domiciliare la Cluj! Parchetul European condus de Kovesi anchetează o posibilă fraudă de 15 mil. euro

Sponsorizat
Sponsorizat

Parchetul European a anunțat efectuarea a 38 de percheziții domiciliare pe 7 noiembrie în Cluj, București, Ploiești și Ialomița în cadrul unei anchete care vizează o posibilă fraudă de aproximativ 15 milioane de euro.
În cadrul a două anchete în curs de desfășurare privind o presupusă fraudă de 15 milioane de euro, condusă de Parchetul European (EPPO) la București (România), 38 de percheziții domiciliare au fost efectuate la 7 noiembrie 2023, se arată într-un comunicat al instituției.

Perchezițiile au fost efectuate în mai multe locații din România, inclusiv în București, Ploiești, Cluj și în județul Ialomița. De asemenea, au fost efectuate măsuri de investigație în Cipru, Cehia și Malta, precum și în Monaco și Statele Unite, prin cooperare internațională.

În cauză sunt vizate șase proiecte IT finanțate de UE, pentru dezvoltarea de soluții software inovatoare, scrie g4media.ro.

Potrivit investigației, în perioada 2019-2022, beneficiarii proiectelor au prezentat documente false sau inexacte, cu servicii supraevaluate sau servicii care nu au fost niciodată prestate, precum și facturi frauduloase pentru achiziționarea de bunuri – obținând astfel în mod necuvenit fonduri de la bugetul UE de cel puțin 15 milioane de euro.

Beneficiarii sunt suspectați că, ulterior, au creat circuite financiare interne și internaționale frauduloase, pentru a canaliza fondurile în interes propriu.

Unele dintre persoanele investigate au fost aduse la biroul EPPO din București pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecți, iar altele vor fi aduse în zilele următoare.

Faptele cercetate ar putea constitui infracțiuni de fraudă și spălare de bani.

 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

13 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

20 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago