Sponsorizat
Categories: Eveniment

Percheziții în Cluj și Sibiu la persoane acuzate de furt de gaz. Prejudiciul, aproximativ 100.000 de euro

Sponsorizat
Sponsorizat

Mai multe persoane din Cluj și Sibiu sunt cercetate pentru deteriorarea modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii – I.P.J. Cluj au efectuat percheziții domiciliare, în județele Cluj și Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze.

Un număr de 16 percheziții au avut loc, joi, 26 ianuarie, în județele Cluj și Sibiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda. La acțiunea au luat parte polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii – I.P.J. Cluj.

În cadrul cercetărilor, s-a constatat faptul că o companie de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale ar fi fost prejudiciată de aproximativ 100.000 de euro, prin racordarea ilegală a unor imobile la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Activitatea infracțională s-ar fi derulat începând din anul 2018 și până în prezent.

„În fapt, trei foști angajați ai respectivei companii ar fi adus modificări contoarelor de măsurare a gazelor naturale, mai precis ale indexurilor, influențând astfel generarea unor consumuri mai mici decât valoarea reală, implicit și a facturilor înregistrate.

În urma celor 16 percheziții efectuate în localitățile Turda, Mihai Viteazu și Agnita, din județul Sibiu, au fost descoperite și ridicate mai multe contoare de gaz, părți componente ale acestora, telefoane mobile, laptop-uri, dar și înscrisuri relevante pentru soluționarea în continuare a cauzei”, au informat reprezentanții IPJ Cluj.

De asemenea, au fost ridicați 2.500 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism. În baza mandatelor de aducere, au fost aduse la sediul unității de poliție, în vederea audierilor, 29 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Potrivit sursei citate, suportul de specialitate a fost asigurat de Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. Activitățile derulate au beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Câmpia Turzii, Poliției municipiului Turda, Secției 9 Poliție Rurală Turda, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

„Trump International” la Cluj: turn de 30 de etaje și investiție de peste 500 de milioane de dolari

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare anunțate în Cluj-Napoca a făcut un pas important…

6 hours ago

Dan Petrescu, operat de urgență. Problemele de sănătate l-au ținut departe de bancă

Vești îngrijorătoare despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu. Fostul antrenor al CFR Cluj…

22 hours ago

INTERSPORT vine în RIVUS Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România

Proiectul mixed-use RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, continuă să atragă branduri…

1 day ago

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din…

1 day ago

Disperare în Cluj-Napoca: Nou protest anunțat în Someșeni pentru scoaterea traficului greu

Zidurile caselor se crapă, iar drumurile rezidențiale sunt distruse de camioane de 65 de tone.…

2 days ago

Dosar penal după accidentul de pe Calea Moților: șofer cercetat pentru ucidere din culpă

Ancheta în cazul accidentului rutier produs luni, 16 martie 2026, pe Calea Moților a fost…

2 days ago