Sponsorizat
Categories: Eveniment

Petrecere cu 150 de persoane “spartă” de polițiști. S-a lăsat cu amenzi

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii clujeni au oprit, vineri seara, o petrecere cu aproximativ 150 de persoane.
Astfel, vineri, în jurul orei 21.00, polițiștii din Huedin, în baza activitățiilor operative, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un spațiu administrativ al unei societății comerciale din comuna Poieni, urma să se desfășoare un eveniment privat.

Potrivit IPJ Cluj, la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o petrecere la care participau aproximativ 150 de persoane.

“Polițiștii au procedat la identificarea organizatorului evenimentului care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei in baza Legii 55/2020. De asemenea, au fost identificate un număr de 22 de persoane pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale în baza Legii 55/2020 și în baza Legii 61/1991R”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago