Connect with us

Eveniment

Polițiștii au luat la control drumurile din Cluj . A “plouat” cu dosare penale în weekend pentru șoferii prinși la volan beți sau drogați

Stefania Heinz

Published

on

Polițiștii au luat la control drumurile din Cluj . A “plouat” cu dosare penale în weekend pentru șoferii prinși la volan beți sau drogați

Polițiștii clujeni de la Rutieră au luat la control mai multe drumuri din județ, în weekend-ul care a trecut. Ca rezultat, mulți șoferi prinși la volan beți sau drogați s-au ales cu dosare penale.
Un prim exemplu de infracțiune în trafic este a unui tânăr de 24 de ani.

“La data de 29 octombrie, în jurul orei 23.50, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Dej au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Crângului, de un tânăr de 24 de ani, din județul Bistrița-Năsăud. Verificările au condus la stabilirea faptului că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Cluj.

Lista cu infracțiuni rutiere continuă. Astfel că la aceeași dată, polițiștii Serviciului Rutier – Drumuri Naționale și Europene au oprit DN1 E60, în localitatea Florești, un conducător auto de 33 de ani, din aceeași comună.

Testarea acestuia cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive.

“Menționăm că acestea nu reprezintă probe în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au precizat polițiștii.

De asemenea, la data de 28 octombrie, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au oprit pentru verificări un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Turda, pe strada Fabricii. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a fost oprit, la data de 29 octombrie, în jurul orei 00.15, pentru verificări de polițiștii municipiului Câmpia Turzii – Secția 4 Poliție Rurală.

La momentul controlului acesta se deplasa pe DJ 150, în localitatea Frata. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Un alt caz asemănător s-a petrecut la data de 28 octombrie, în jurul orei 20.10. Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, pe strada Fabricii de Zahăr. 
  
“Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei. În continuare, în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Cluj.  

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom