Connect with us

Eveniment

Polițiștii din Gherla au aplicat peste 50 de amenzi în doar 24 de ore

Stefania Heinz

Published

on

Polițiștii din Gherla au aplicat peste 50 de amenzi în doar 24 de ore

La data de 19 noiembrie, polițiștii din Gherla au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de restricție prevăzute de noua stare de alertă. 
„La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla și ai Secției Rurale arondate au desfășurat o acțiune pe raza de competență în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Covid-19.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 235 de persoane și au verificat în trafic peste 100 de autovehicule.

Acțiunea a avut ca obiectiv principal responsabilizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor aduse prin HG 935/2020, astfel că în urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.

Acestea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție în spațiile publice deschise și/sau închise, dar și pentru încălcarea interdicției de circulație a persoanelor și neprezentarea documentelor necesare verificării motivelor de deplasare. Totodată, în urma verificărilor efectuate în trafic, 6 persoane au fost sancționate în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R”, a comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Cluj. 

Source link

Facebook Comments

Eveniment

Klaus Iohannis: Am decis ca de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele

Stefania Heinz

Published

on

Klaus Iohannis: Am decis ca de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a luat decizia, după discuţii cu specialiştii, ca pieţele să fie redeschise,de la finalul acestei săptămâni.
„Am putut să constatăm că, în ultimele săptămâni, numărul de persoane nou infectate în fiecare zi a scăzut semnificativ. Da, este adevărat că în perioada sărbătorilor poate s-a testat un pic mai puţin. Totuşi, scăderea este clară şi daţi-mi voie să vă spun, fiindcă şi aici sunt tot felul de interpreţi politici: această scădere se poate constata cam peste tot în Europa. Deci, nu numai noi am luat măsurile juste, corecte, ci şi alţii, şi această scădere nu este o întâmplare, nu este o „şurubare” la date, ci este o realitate în Europa şi, din fericire, facem parte din ţările unde se constată o reducere. Asta fiind constatată, am discutat aceste chestiuni cu experţii, cu specialiştii, şi am decis ca, de la sfârşitul acestei săptămâni, să fie redeschise pieţele. Asta este, cu siguranţă, o veste bună şi pentru producătorii care vor să vândă în pieţe, dar şi pentru românii care vor să-şi facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă.”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, la deschiderea Tronsonului de Autostradă A7 – varianta ocolitoare Bacău.

Activitatea pieţelor care îşi desfăşoară activitatea în spaţii închise a fost suspendată în luna noiembrie, în contextul măsurilor destinate prevenirii răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus. În unele situaţii, au fost găsite soluţii pentru ca pieţele să poată deveni spaţii deschise, fiind eliminate panouri sau ferestre, în altele producătorii au vândut afară, în locuri special amenajate, iar în alte cazuri, activitatea a încetat.

Ministrul Agriculturii declara, la jumătatea lunii noiembrie, că au rămas închise 27 de pieţe din totalul de 514 pieţe agroalimentare.

 

Source link

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Noua configuraţie a Pieţei Lucian Blaga dă traficul peste cap. Şoferii stau zeci de minute în coloană

Stefania Heinz

Published

on

Noua configuraţie a Pieţei Lucian Blaga dă traficul peste cap. Şoferii stau zeci de minute în coloană

Modernizarea Pieţei Lucian Blaga şi a străzilor adiacente este pe final, iar noua configuraţie a traficului rutier îi nedumereşte pe şoferi. Miercuri, în jurul prânzului, s-au format cozi la intrarea de pe Memorandumului spre Petru Maior. 
Conform proiectului de modernizare, Piața Lucian Blaga a fost redusă la patru benzi auto, iar pe mijloc a apărut o insulă, cu semafor pentru pietoni de la Casa de Cultură a Studenţilor spre Croco, la această zonă din urmă încă se mai desfăşoară lucrări. Şi strada Petru Maior a fost redusă la trei benzi, iar Napoca la două benzi, la fel și strada Republicii, până la intersecția cu Avram Iancu. Au apărut însă piste de biciclete pe fiecare dintre aceste artere şi arbori pe toate segmentele propuse modernizării. 

Şantierul trebuia finalizat în 30 noiembrie 2020, însă Diferit mai are puţin de lucru (şantierul este finalizat în proporţie de 94%), iar acolo unde sunt întârzieri vor fi taxate zilele în plus de lucru. 

Source link

Facebook Comments
Continue Reading

Eveniment

Percheziții la un hoț de locuințe din Cluj. A furat 80.000 de lei din casa unei bătrâne

Stefania Heinz

Published

on

Percheziții la un hoț de locuințe din Cluj. A furat 80.000 de lei din casa unei bătrâne

Polițiștii clujeni au efectuat la finalul săptămânii trecute o percheziţie la locuinţa unui bărbat din comuna Luna, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.
“La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii cu sprijinul Serviciului pentru Operaţiuni Speciale Cluj, au efectuat o percheziţie domiciliară, la locuinţa unui bărbat de 32 de ani, din comuna Luna, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. În fapt, la data de 1 septembrie a.c., o femeie de 52 de ani, din municipiul Turda, a sesizat poliţiştii, cu privire la faptul că, în perioada septembrie 2019- septembrie 2020, persoane necunoscute au intrat în locuinţa mamei sale, din comuna Luna, de unde au sustras suma de 80.000 de lei”, transmite IPJ Cluj. 

În urma cercetărilor şi activităţilor informativ-operative desfășurate de polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi a Serviciului Criminalistic Cluj, s-a stabilit faptul că, în luna octombrie 2019, cel în cauză ar fi pătruns prin efracţie în locuința femeii, de unde, dintr-un dulap, ar fi sustras suma de 80.000 de lei.

Cu ocazia percheziției, au fost ridicate mai multe bunuri, respectiv aparatură electronică şi electrocasnică. 

În urma activităţilor de cercetare penală efectuate şi a probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit polițiștilor, la data de 28 noiembrie, acesta a fost prezentat magistraţilor din cadrul Judecătoriei Turda, care au dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. 

Source link

Facebook Comments
Continue Reading

Cele mai citite

Copyright © 2020 iLoveYouCluj. Webdesign & Marketing - iPublicitate