Sponsorizat
Categories: Eveniment

Povestea lui Ivan Patzaichin, campionul cu pagaia ruptă

Sponsorizat
Sponsorizat

Campionul Ivan Patzaichin s-a stins din viaţă la vârsta de 71 de ani, după trei luni de suferinţă. Timp pe care l-a petrecut la Spitalul Elias din Capitală.
Canoistul Ivan Potzaichin, prezent la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, a cucerit nu mai puţin de şapte medalii olimpice, patru de aur şi trei de argint şi a participat la 11 ediţii ale campionatelor mondiale, cucerind 22 de medalii dintre care opt de aur. În probele de canoe dublu i-a avut coechipieri pe Serghei Covaliov, Petre Capusta şi Toma Simionov.

Ivan Potzaichin, cunoscut ca Patzaichin, a intrat în istoria olimpismului drept „Campionul cu pagaia ruptă”. La Jocurilor Olimpice de la Munchen, în 1972, în seriile întrecerilor de la canoe simplu pe 1000 m (C1 – 1000 m), lui Ivan Potzaichin i s-a rupt pagaia la numai câţiva metri după start. În condiţiile în care arbitrii nu au oprit cursa, potrivit regulamentului, românul a vâslit cu ciotul de pagaie şi a încheiat cursa, în aplauzele spectatorilor.

Descalificat iniţial, Ivan Potzaichin a fost primit în recalificări, după ce a fost soluţionată favorabil contestaţia depusă de conducerea delegaţiei României. Ulterior, Ivan Potzaichin nu numai că s-a calificat în finală, dar a şi castigat aurul olimpic la capătul unei curse pe care a dominat-o fară drept de apel.

După ce şi-a petrecut toată copilăria pe canalele Dunării, la 18 ani Ivan a început să practice canoea de performanţă la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, club la care a fost legitimat timp de 18 ani ca sportiv. După retragerea din activitatea competiţională, Ivan a devenit antrenor la Dinamo, iar apoi la lotul naţional. Cea mai mare satisfacţie ca antrenor a avut-o în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney. Elevii săi, Florin Popescu şi Mitică Pricop, au devenit campioni olimpici la C2 – 1000 m, întrerupând şirul de 16 ani fară aur olimpic în aceasta probă. Până în 2000, ultimii care urcaseră pe prima treapta a podiumului olimpic la C2 – 1000 m, în 1994, la Los Angeles, fuseseră Ivan Potzaichin şi Toma Simionov, potrivit news.ro.

Tot la Sydney, tandemul Popescu – Pricop a cucerit şi bronzul la C2 – 500 m. După retragerea din viaţă sportiva, Ivan Potzaichin a înfiinţat Asociaţia “Ivan Patzachin – Mila 23” şi a dezvoltat proiectul „Rowmania” , o campania naţională de promovare a patrimoniului local prin descoperirea României naturale prin promovarea mişcării în aer liber.

În anul 1968 a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1982 pe cel de Maestru International al Sportului, iar în 1991 pe cel de Antrenor Emerit. În 1990, preşedintele Comitetului International Olimpic (CIO) Juan Antonio Samaranch i-a conferit Ordinul Olimpic de argint. În 2000 a primit Ordinul National “Serviciul Credincios” în gradul de ofiţer , iar în 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I.

La data de 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Potzaichin din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă. În 2010 a fost distins cu Decoraţia Regală “Nihil Sine Deo”.

În noiembrie 2019, chiar în ziua în care a împlin 70 de ani, Ivan Patzaichin a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Steaua României în Grad de Cavaler, cea mai mare distincție oferită de statul român. Atunci, campionul a povestit printre lacrimi ce a însemnat să ducă tricolorul pe cele mai înalte culmi ale sportului, potrivit observatornews.ro.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Scandal la Facultatea de Matematică și Informatică din Cluj: Studenții boicotează cursurile după ce au fost mutați „în câmp”

Nemulțumire uriașă printre studenții Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Tinerii au…

40 mins ago

Apel la donare de sânge – Hai să-l ajutăm împreună pe Balogh Eduárd! ❤️

Dragi Părinți, Cunoscuți și Prieteni, 🙏 La solicitarea medicilor, Asociația Părinților Báthory face un apel…

14 hours ago

Muzica și excelența s-au unit la Cluj: Filarmonica Transilvania a deschis Sala Héritage

Cea mai modernă sală de concerte din România, Sala Héritage a Academiei Naționale de Muzică…

16 hours ago

A murit Ana Boc, mama primarului Clujului: un reper de înțelepciune și tărie interioară

Zile grele pentru primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Ana Boc, mama edilului, s-a stins din…

22 hours ago

Pas important la Centura Metropolitană Cluj: A fost montată ultima grindă la pasajul spre viitorul Spital Regional

Lucrările la Centura Metropolitană Cluj avansează într-un ritm susținut. Un nou pas important a fost…

1 day ago

Dacia Hipster: viitorul urban prinde formă – mică, ușoară și 100% electrică!

Dacia aduce o nouă viziune asupra mobilității urbane prin conceptul Hipster – o mașină electrică…

1 day ago